Victor Hănescu divortează după 7 ani de căsnicie.
Retras din tenis în 2015, lăsând în spate o carieră de 15 ani, Victor Hănescu, a reușit să câștige peste 4,2 milioane de dolari, conform stirilekanald.ro.
În ultima perioadă, Victor a investit bani într-o școală de tenis care ii poarta și numele. Soții Hănescu locuiau într-o vilă din București, având și în Mamaia un apartament de lux, ce a avut un pret aproximativ de 300.000 euro. Victor a declarat că decizia de a divorța nu a fost una ușoară, însă își dorește ca familia să fie în continuare unită, copiii să fie alaturi de ambii părinți.
"Decizia de a divorţa nu a fost uşoară, însă focusul nostru rămane pe menţinerea unui mediu armonios pentru copiii noştri şi de a le oferi iubirea şi sprijinul pe care l-au avut şi până acum. Ne dorim binele unul altuia şi vom rămâne dedicaţi creşterii copiilor noştri", a declarat Hănescu.
Până acum nu se știe însă cum și-au împărțit averea cei doi.
ezi și Un gigant german lansează un atac-fulger! Zeci de magazine vor apărea în România peste noapte
Special! Ce salariu are Cristian Prescorniţoiu, şeful Inspectoratului pentru Construcţii Vrancea, bugetarul care i-a jignit pe cei din Diaspora: La miting vin hoții și curvele!
Lia Olguța Vasilescu anunță finalizarea unei investiții uriașe! După șase ani, s-a reușit eliminarea lor
Un cunoscut tenismen divortează! Ce se va întampla cu averea acestuia
Trending

08:19Actual
Alertă meteo pentru 6 județe din România, din 26 martie. Prognoza ANM cu vijelie și ninsori

14:28Actual
Domeniul în care se caută urgent 10.000 de angajați, dar prea puțini doresc. Salariile sunt peste medie

25 marExterne
100 de lei de benzină în țara vecină. Statul le acordă acest ajutor, pe fondul scumpirilor

12:20Actual
Radiere fiscală 2026. Pași esențiali după ce ai vândut mașina și actele necesare

35 minute în urmăActual
IKEA dă 250 de lei gratis pentru clienții fideli. Oferta începe din 1 aprilie 2026
Articole Similare

25 marSocial
Când intră alocațiile pe luna aprilie. Vești excelente pentru părinți, înainte de Paște

24 marSocial
Una caldă, una rece pentru pensionari, înainte de Paște. Ministrul Muncii a venit cu anunțul privind pensiile pe luna aprilie și cu o veste tristă

24 marSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

22 marSocial
Verificarea vechimii pentru pensie, direct online. Pași simpli de urmat pentru a vedea ce stagiu de cotizare ai

19 marSocial



