Un fost ofițer al Ministerului Apărării Naționale (MApN), Daniel Anghel, a publicat, pe o pagină de Facebook, o analiză extrem de interesantă, privitoare la vizita pe care Emmanuel Macron, președintele Franței, a efectuat-o în România.
Potrivit lui Anghel, după vizita lui Macron, România ar putea cumpăra corvete de la francezi.
„După vizita lui Macron, vom cumpăra corvete de la francezi?
Guvernul Cioloș a încercat anul trecut să atribuie un contract de 1,6 miliarde de euro pentru realizarea la Şantierul Naval Damen Galaţi S.A. a patru corvete multifuncționale, dar inițiativa tehnocraților a fost anulată de actuala conducere a țării.
În primăvară, Ministerul Apărării Naționale a cerut Parlamentului aprobarea unui program de 9,3 miliarde de euro pentru înzestrarea Armatei, program care conține și un capitol referitor la programul de achiziție a unor corvete multifuncționale.
Imediat după Ziua Marinei Române, pe pagina dedicată transparenței decizionale a Ministerului Apărării Naționale, a fost publicată o propunere de Hotărâre de Guvern referitoare la același program. Armata României cere ca realizarea lucrărilor de construcţie şi dotare a celor patru corvete să se facă în țară, termenul de livrare fiind de 3 ani pentru prima corvetă, respectiv 7 ani pentru gruparea de patru corvete, nemaifiind specificat în propunere producătorul olandez, dar nici un alt beneficiar.
La Sud de Dunăre, Guvernul de la Sofia a reînnoit recent cererea de ofertă pentru achiziționarea a două corvete necesare echipării Forțelor Navale ale Bulgariei. Procedura a mai fost demarată în urmă cu un deceniu, dar a fost anulată din cauza unor „constrângeri bugetare”.
Favoritul de atunci și, cel mai probabil, de acum este Naval Group, companie ale cărei acțiuni sunt deținute de statul francez (puțin peste 62 de procente), dar și de către grupul de firme Thales (35 de procente). Guvernul sofiot dorește ca prin acest program de înzestrare care valorează aproximativ 400 de milioane de euro să se realizeze un transfer de tehnologie în industria locală, iar corvetele să fie construite într-un șantier care va fi desemnat de oficialii bulgari.
Se ridică, totuși, mai multe semne de întrebare:
1. Dacă pentru două corvete bulgarii plătesc o sumă, atunci românii nu ar trebui să ia pentru o sumă de patru ori mai mare, opt corvete?
Întrebarea are la bază o judecată pripită pentru că „opționalele” sunt foarte importante: capabilități de luptă antiaeriană, de luptă la suprafață sau antisubmarin, echipamente de navigare, comunicații și, eventual, de război electronic, sisteme de rachete etc. Dar, dacă ai noștri susțin prețul pe bucată, atunci devine evident că noi vom avea corvete „full option”, iar aliații de la Sud de Dunăre vor avea modele „basic”. Totuși, nu e cam mare diferența de preț pe bucată?
2. Care va fi șantierul naval unde se vor construi corvetele?
Conform argumentelor care au stat la baza HG a guvernului tehnocrat: “În România nu există un alt şantier naval care să posede capabilitatea industrială necesară care să facă faţă cerinţelor impuse de realizarea unei corvete. Şantierul Naval Damen Galaţi S.A. şi-a dezvoltat această capabilitate treptat, prin contracte avute cu beneficiari diverşi”. Cu siguranță, de la sfârșitul anului trecut lucrurile nu au putut evolua atât de mult încât să apară un nou concurent. Iar dacă prima livrare trebuie făcută în maxim trei ani, este oare posibilă retehnologizarea unui alt șantier naval în acest interval de timp?
3. Răspunde oare o eventuală colaborare cu Damen cerințelor de securitate prezente și viitoare ale Armatei României?
Întrebarea este legitimă, având în vedere că Damen Shipyards Group și Rosneft fac afaceri împreună într-un joint venture, Zvezda Marine Technology ltd. Acționarul majoritar al marii companii petroliere Rosneft este chiar guvernul rus.
4. Dacă Bulgaria și România ar acționa împreună, oare nu s-ar obține corvete mai ieftive și mai performante pentru Forțele Navale ale ambelor țări?
Cadrul cooperării este asigurat atât de apartenența celor două țări la Uniunea Europeană și la Alianța Nord-Atlantică, dar și de acordurile economice și militare existente între România și Bulgaria. În spațiul public s-a mai vehiculat cu ani în urmă un zvon privind cooperarea pentru achiziția împreună a avioanelor multirol F-16 Fighting Falcon, dar nu s-a concretizat nimic. Interoperabilitatea la Marea Neagră nu ar fi mai ușor de realizat dacă românii și bulgarii ar avea aceleași corvete?
5. Există, oare, vreo legătură între demersurile celor două țări și vizita președintelui Franței, Emmanuel Macron, la București și Sofia în 24-25 august?
Proiectul de HG a fost publicat pe pagina Ministerului Apărării Naționale pe 16 august, iar Bulgaria a lansat cererea de ofertă cu câteva zile în urmă. Să fie corvetele Gowind răspunsul tuturor întrebărilor?”, a scris Anghel.
Vezi și Lia Olguța Vasilescu face FURORI! A costat 52 de milioane de euro
Un fost ofițer MAPN dezvăluie dedesubturile unei afaceri ce ar fi fost discutată la întrevederea Macron-Iohannis
Trending

13 febEntertainment
Celentano din Las Fierbinți își pune georgiștii în cap. Jignire la adresa fostului candidat la președinția României

13 febActual
Cele două mezeluri de la Kaufland care costă doar 2 bani. Promoția supermarketului se aplică pentru cei care au card de fidelitate

13 febActual
Colecția Pepco face ravagii în rândul doamnelor și domnișoarelor din România. Produsele sunt ideale pentru luna iubirii, 1 sau 8 Martie

13 febExterne
Personajul cheie apărut în dosarul Epstein poate da tot cazul peste cap. Declarații de impact făcute de Michael Baden

13 febActual
Boicotul Kaufland început de la o campanie nemaivăzută în România. Părinții sunt cei mai revoltați de inițiativa retailerului

13 febEconomie
Profeția lui Petrișor Peiu (AUR) s-a adeverit. Recesiunea a început la trei zile distanță de la anunțul parlamentarului

13 febEconomie
Economistul Ciprian Dascălu, verdict necruțător după intrarea României în recesiune tehnică

13 febActual
Pachetul de Valentine's Day de la Profi a devenit viral. Pare o glumă, fiind greu de crezut că ar asocia asemenea produse, dar se găsește la raft

13 febPolitica
Recesiunea l-ar putea înlătura pe Ilie Bolojan de la Palatul Victoria. Sorin Grindeanu nu mai are răbdare cu liberalul

13 febActual
1600 de români, în pericol. Oamenii pot rămâne fără serviciu după ce prețul acțiunilor companiei s-au prăbușit
Articole Similare

13 febEconomie
Ilie Bolojan vrea susținere după intrarea României în recesiune tehnică. Premierul spune că acesta este hopul care trebuie trecut pentru a avea o economie solidă

13 febEconomie
Economistul Ciprian Dascălu, verdict necruțător după intrarea României în recesiune tehnică

13 febEconomie
Profeția lui Petrișor Peiu (AUR) s-a adeverit. Recesiunea a început la trei zile distanță de la anunțul parlamentarului

13 febEconomie
Vinerea neagră pentru România. 13 februarie e data la care țara intră oficial în recesiune tehnică

11 febEconomie



