marie curie spital

sursa foto:  puterea.ro

Primarul Sectorului 1 face un anunț de proporții! Unde se vor muta două spitale de urgență din București

 Primarul Sectorului 1, Daniel Tudorache, a făcut un anunț de proporții. Acesta a declarat că două spitale foarte importante din București vor fi mutate. Se pare că împreună cu Ministerul Sănătății au demarat un nou proiect care va bucura milioane de români. 

Potrivit B1, Spitalul Floreasca şi Spitalul de Arsuri din Capitală vor fi mutate în zona de nord a Bucureștiului. De asemenea, primarul a declarat că vor construi un nou spital, iar meritul se pare că este al Primăriei Capitalei, care va da fondurile pentru trei clădiri şi va pune la dispoziţie un teren de peste 7 hectare.

”Vom construi un spital nou, în jur de o mie de paturi. Am format o comisie împreună cu Ministerul Sănătăţii. Am vorbit acum două zile cu domnul ministru Bodog şi începând de săptămâna viitoare comisia va intra în atribuţii. Vor fi relocate cele două spitale, Spitalul Floreasca şi Spitalul de Arşi, în zona de nord a Sectorului 1, pe Şoseaua Bucureşti-Târgovişte, nr. 10. Comisia intră în funcţiune începând de săptămâna viitoare, terenul îl avem, deja trebuie să înceapă această comisie să lucreze, să putem da drumul la studiul de prefezabilitate, de fezabilitate şi automat la licitaţie”, a declarat Daniel Tudorache.

Vezi și ATENȚIE! Toți șoferii din România sunt vizați de această modificare legislativă ce se aplică din 2 septembrie

Concurență ACERBĂ între Profi și Mega Image! Ce mare lanț de magazine românesc vor să cumpere

Surprize surprize! Cine este noua vedetă ce se va alătura show-ului “Românii au talent”

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare