Primarului municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, a susținut pe pagina de facebook că este pregătit să primească eventualii refugiaţi ucraineni.
"Suntem alături de vecinii şi prietenii noştri ucraineni, care învaţă şi lucrează la Galaţi, alături de întregul popor ucrainean, în aceste vremuri tulburi. Suntem gata să întindem o mână de ajutor celor care fug acum din casa şi din ţara lor şi avem speranţa că acest conflict nemeritat se va sfârşi cât mai curând", a scris pe Facebook primarul Ionuţ Pucheanu.
Potrivit acestuia, eventualii refugiaţi din Ucraina ar putea fi cazaţi, în municipiul Galaţi, atât în blocurile primăriei sau unităţi sportive, folosite, în 2020 - 2021, drept spaţii de carantină pentru persoanele cu COVID, cât şi în mai multe săli de sport şcolare, scrie news.ro
Totodată, dacă va fi cazul, autorităţile gălăţene sunt pregătite să amenajeze tabere mobile pe stadioanele Primăriei Galaţi şi ale Universităţii Dunărea de Jos.
Cât priveşte adăposturile antiaeriene din municipiul Galaţi, toate cele 154 de spaţii, din care 145 publice şi 9 private, sunt funcţionale.
Un municipiu din România este pregătit să primească eventualii refugiaţi din Ucraina
Trending

26 octSocial
Amendă pentru românii care nu au asigurare obligatorie la casă. Cât costă PAD și ce lege o susține

26 octPolitica
Salariu uriaș pentru Luca Niculescu. Atât încasează noul premier, fără sporuri și alte beneficii

11:30Economie
Taxe și impozite mai mari, TVA de până la 26%. Radu Georgescu, economist celebru, a venit cu prognosticul sumbru

09:00Social
Traian Băsescu are soluția pentru pensionarii cu venituri mici. Propunerea fostului șef de stat

26 octPolitica
Harta României se schimbă. De când va avea loc comasarea localităților mici

10:30Social
Administrația de proprietari nu are voie să-ți folosească banii astfel. Ce este strict interzis

07:00Social
Gratuit pentru cei din Sectorul 6, București, până pe 30 octombrie 2026. Nu sunt puși la plată cei care vor să scape de mobilierul vechi și altele

26 octEconomie
A crescut prețul gazului. De când ar putea să se scumpească și facturile de la furnizori

06:30Horoscop
Horoscop financiar 27 octombrie 2026. Câștiguri și cheltuieli

26 octSocial
ANM anunță furtuni în România, zilele următoare. Zonele vizate de vreme rea
Articole Similare

13:10Economie
Curs valutar BNR 27 octombrie 2026: cotații euro, dolar și aur

06:30Horoscop
Horoscop financiar 27 octombrie 2026. Câștiguri și cheltuieli

26 octEconomie
Curs valutar BNR 26 octombrie 2026: Euro la 5.3467 lei, dolarul la 4.7745 lei

26 octHoroscop
Horoscop financiar 26 octombrie: Previziuni complete zodii

24 octActual



