Se pare că angajații Institutului Național de Statistică nu au gândit deloc atunci când au hotărât termenul-limită de recenzare a populației.
Conform unui comunicat al INS, perioada de recenzare s-a prelungit din nou. INS a anunțat prelungirea perioadei de culegere a datelor pentru Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor până pe 31 iulie 2022.
Prelungirea se aplică în localităţile în care recenzarea nu s-a încheiat, adică acolo unde, din cauza gradului scăzut de recenzare, există riscul ca până la finalul perioadei de recenzare să nu se acopere întreaga populaţie rezidentă estimată, informează Agerpres.
„Decizia a fost luată prin Hotărârea nr. 13/20.07.2022 a Comisiei Centrale pentru Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor din anul 2021. Aceasta este ultima perioadă de prelungire privind culegerea datelor de la populaţie şi va continua atât în punctele fixe deschise de primării cât şi prin recenzorii de teren. Actele normative care guvernează desfăşurarea recensământului nu permit prelungirea perioadei de recenzare dincolo de data de 31 iulie a.c.”, precizează INS.
Până la data de 20 iulie 2022 au fost recenzate la nivel naţional aproape 17 milioane de persoane, ceea ce reprezintă 87,4% din populaţia rezidentă ţintă estimată la începutul recensământului (19,02 milioane). Pentru a veni în întâmpinarea cetăţenilor, la nivelul municipiului Bucureşti, primăriile de sector au deschis până în acest moment 80 de centre de recenzare fixe, în vreme ce în restul ţării funcţionează peste 700 de astfel de centre.
INS face apel la populaţie să primească vizita recenzorului la reşedinţă sau să meargă la unul dintre centrele fixe de recenzare, se mai spune în document.
Un recensământ ratat! INS mai prelungește cu încă o săptămână perioada de recenzare
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 21-07-2022 12:42
Trending

01 noiSocial
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

01 noiEconomie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

01 noiEconomie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

01 noiEntertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

01 noiSocial
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

01 noiEconomie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

01 noiEconomie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

01 noiHoroscop
Horoscop financiar 1 noiembrie 2026: dorințe și bani la început de lună

01 noiEconomie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania

01 noiSocial
Mai avem și noi zăpadă de Crăciun? Care sunt șansele să ningă de sărbători, în iarna anului 2026-2027
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



