Ministerul Finanțelor lucrează de zor la un așa zis "nou'' impozit. Spunem așa zis pentru că nu este deloc nou, este vorba de un impozit controversat care nu a fost foarte bine primit nici în trecut de către angajați, acesta fiind unul foarte controversat. Executivul are de asemenea, tot sprijinul patronilor și pregătesc împreună o măsură ce va aduce foarte mulți bani la buget și va reglementa modalitatea în care angajații primesc bani de la clienții mulțumiți.
Potrivit stireazilei.com, pe nota de plată va apărea rubrica bacșiș, iar odată ce va fi introdus în casă, acesta va fi impozitat. Totuși, proiectul este cu dus și întors deoarece angajații cu siguranță nu vor introduce tot bacșișul primit în casa de marcat.
În general, românii lasă bacşiş între 7 şi 8 la sută din cifra de afaceri a unui restaurant. Este o sumă generoasă, spun proprietarii de baruri şi restaurante, în condiţiile în care valoarea pieţei depăşeşte 600 de milioane de euro anual.
De acum înainte ar putea apărea o problemă: dacă până acum lăsam banii în nota de plată, plecam şi nu mai dădeam ochii cu ospătarul, acum va trebui să scriem în faţa lui cât valorează pentru noi modul în care ne-a servit.
În alte state, la intrarea în restaurant scrie şi că bacşişul este inclus pe nota de plată şi este o sumă fixă. Autorităţile au adoptat un impozit pe bacşiş pentru scurt timp, acum doi ani. Forma în care s-a aplicat a fost însă ineficientă, iar statul nu a reuşit să colecteze venituri semnificative.
Vezi și Se schimbă școala de șoferi: Ce curs vor să introducă oficialii
Decizia care îi va afecta pe toți clienții săi! Ce ÎNCHIDE Vodafone
Radu Moraru face dezvăluiri de proporții! „Toți banii mei și ai Nașul TV au fost pe mâna lui”
Un renumit impozit se întoarce: Ce bombă pregătește Guvernul Tudose
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

20 marSport
Simona Halep, „cuplată” cu „Regele mezelurilor”. Fosta campioană de talie mondială a fost surprinsă, în repetate rânduri, alături de miliardarul mai mare cu 25 de ani

20 marEconomie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

20 marActual
Frații Pavăl n-au bani ca să cumpere Carrefour. Patronii Dedeman se lăudaseră că vor prelua lanțul francez, dar depind de un credit uriaș

20 marEntertainment
Chuck Norris a murit. Legendarul actor de film avea 86 de ani, vestea a venit de la familia sa

20 marActual
Două echipe de robotică ale Colegiului Național „Sfântul Sava” s-au calificat la competiții internaționale de prestigiu

20 marActual
Confederația CAIR solicită măsuri urgente pentru reducerea presiunii scumpirii carburanților asupra mediului de afaceri

20 marActual
Banca Transilvania extinde serviciile pentru diaspora românească: conturi 100% online și campanie de cashback prin BT Pay

20 marEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens
Articole Similare

20 marEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens

20 marEconomie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

18 marEconomie
„România riscă să dea faliment”, prognosticul sumbru dat de un celebru economist. Greșeala pe care Guvernul ar putea să o facă ar avea urmări grave

14 marEconomie
Greșeala majoră pe care o fac românii atunci când iau un credit. Top erori care pot duce la rate mai mari

14 marEconomie



