Premierul Viorica Dăncilă a semnat vineri ordinul de demitere a lui Mălin Muşatescu din funcţia de guvernator al Deltei Dunării şi l-a numit pe Cătălin Ţibuleac în locul lui. Nominalizarea unui fost șef al SRI, apropiat de baronii PSD, este contestată de Opoziție și de societatea civilă.
Noul guvernator numit de Viorica Dăncilă este un fost şef SRI Tulcea care acum promovează turismul.
Cătălin Ţibuleac, în prezent preşedinte al Asociaţiei de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării, a fost în trecut şeful SRI Tulcea, apoi s-a retras în afaceri. El este un apropiat al baronului PSD de Tulcea Horia Teodorescu.
Uniunea Salvaţi România (USR) a transmis luni un comunicat de presă în care anunță că "dezaprobă în mod ferm numirea, pe criterii exclusiv politice, în funcţia de guvernator al Administraţiei Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării" a domnului Cătălin Ţibuleac".
"PSD şi premierul Viorica Dăncilă dovedesc astfel, încă o dată, că nu au înţeles mesajul transmis de români, la urne, pe 26 mai şi continuă politica păguboasă de numire în funcţii cheie a unor oameni doar după criteriul apropierii de baronii PSD", se spune în mesajul USR.
USR îi cere public premierului Viorica Dăncilă să revină asupra deciziei de numire în funcţia de guvernator al Administraţiei Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării" a lui Cătălin Ţibuleac.
Potrivit formațiunii din Opoziție, Țibuleac este fost şef al Direcţiei Judeţene de Informaţii Tulcea, pe scurt SRI Tulcea și un apropiat al baronului PSD de Tulcea, Horia Teodorescu. Conform sursei citate, Cătălin Ţibuleac a condus un ONG controlat de Consiliul Judeţean Tulcea, ONG finanţat din banii primăriilor printr-o taxă lunară de 500 de euro.
"Doamna Viorica Dăncilă demonstrează că, asemenea colegilor de partid, nu a înţeles nimic din votul românilor. Sau, pur şi simplu, nu o interesează ce au transmis românii actualei puteri pe 26 mai. Românii au spus răspicat că nu mai vor oameni întorşi cu cheia de PSD, oameni care să-şi urmărească propria agendă în loc să se preocupe de problemele reale ale comunităţii şi ale ţării. Cum răspunde doamna Viorica Dăncilă, premier şi preşedinte interimar al PSD, la acest mesaj? Mai face o numire controversată, pentru că este în campanie în propriul partid şi vrea să-şi asigure voturile la viitorul congres prin mulţumirea baronilor locali", a declarat preşedintele USR Tulcea, Elena Uram.
Opoziția acuză faptul că numirea controversată nu a fost anunţată public înainte ca decizia să apară în Monitorul Oficial, iar alegerea zilei de vineri, înaintea unui weekend prelungit, nu ar fi întâmplătoare, ci menită să atenueze impactul public.
"Administraţia Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării" este o instituţie cheie pentru această zonă, având rol de arbitru reglementator în domenii precum turismul ori pescuitul. Protejarea Deltei Dunării trebuie să fie mai presus de interesele de partid ale PSD şi de interesele personale ale preşedintelui interimar al PSD.
Decizia de numire a domnului Cătălin Ţibuleac a generat un val de mesaje către USR. Uniunea Salvaţi România va folosi toate mijloacele avute la dispoziţie pentru a proteja patrimoniul Deltei Dunării astfel încât acesta să nu fie distrus de baronii locali PSD", se mai spune în comunicatul formațiunii politice, potrivit realitatea.net
Vezi și
Liderul USR-PLUS care a primit contracte de la Dragnea și Vâlcov, afaceri cu familia fostei șefe DNA!
Vești mari pentru mii de salariați! Ce se întâmplă cu dreptul la despăgubire
Marea problemă a Vioricăi Dăncilă: De ce nu o poate ‘ejecta’ pe Carmen Dan de la Ministerul de Interne
USR anunță! 'PSD şi premierul Viorica Dăncilă dovedesc că nu au înţeles mesajul transmis de români, la urne'
Trending

25 febActual
Mata Hari de România. Ziarista care s-a iubit cu șeful SIE sau ambasadorul Elveției la București și a iscat un scandal diplomatic

25 febActual
Cristian Preda, spaima diplomelor de doctorat, a slujit la mulți politicieni controversați. Fostul consilier al Elenei Udrea a făcut show la Digi 24

25 febPolitica
Osanale pentru Bolojan de la Andrei Caramitru: Guvernul e stabil, Bolo e stabil, nu vom avea haos

25 febActual
ANM: Ninsoarea și vremea rea pun stăpânire pe România. Harta zonelor afectate până joi dimineața

25 febActual
Ilie Bolojan și-a pus în cap studenții și profesorii. Replica premierului declanșează revolta în Educație: „Ar fi trebuit să tacă, să nu comenteze”

25 febActual
Zona de lângă București unde apartamentele își vor dubla prețul. Metroul ajută la dezvoltarea orașului

25 febActual
Orașul din România care a devenit cimitir de mașini abandonate. Locuitorii urbei sunt revoltați de această situație ce pare să nu aibă rezolvare

25 febActual
Apare o nouă fabrică în România. Orașul în care doi antreprenori români vor investi 6 milioane de euro pentru a revitaliza industria navală

25 febActual
Autostrăzile devin spaima micilor afaceri. Cum schimbă noua infrastructură rutieră a României peisajul investițiilor locale

25 febSocial



