Ruptură între primarul Capitalei, Nicușor Dan, și USR-PLUS! Formațiunea prezidată de Dan Barna și Dacian Cioloș anunță că nu va vota bugetul Capitalei pentru anul 2021.
Mai mult, viceprimarul Horia Tomescu și consilierii generali ai USR-PLUS îl acuză de „populism” pe edilul Bucureștiului.
„De 2 săptămâni se află în dezbatere publică bugetul Bucureștiului pentru anul 2021.
Echipa de consilieri generali USR PLUS a analizat acest buget și vreau să vă prezint poziția noastră înainte de votul de mâine din ședința Consiliului General.
Am făcut niște promisiuni cu bună credință în fața bucureștenilor și vrem să ne achităm de ceea ce am promis. De aceea, trebuie să spunem că actualul buget nu sprijină realizarea obiectivelor pe care le-am asumat în fața cetățenilor.
În bugetul de anul acesta, avem estimate venituri de aproape 7 miliarde. Am fost surprins să văd această sumă prinsă în buget, pentru că în toate discuțiile pe care le-am avut cu primarul și cu directorii din primărie, sumele avansate au fost în jur de 4,5-5 miliarde de lei.
Atunci când am văzut proiectul de buget pus în dezbatere publică și am văzut suma de 7 miliarde, am cerut notele de fundamentare, adică explicațiile, pe ce se bazează aceste sume. Răspunsul primit de la direcțiile din primărie a fost că primarul a interzis accesul consilierilor și viceprimarului la orice fel de detalii care să explice forma actuală a bugetului.
Avem deci motive să credem că aceste estimări de venituri nu sunt realiste.
Nu putem să ne mințim că anul acesta, dintr-o dată, o să avem o mulțime de bani dacă în anii trecuți nu s-a întâmplat asta. Dacă facem așa, pentru toate investițiile pe care le planificăm în sănătate, asistență socială, mediu, sport și așa mai departe, va trebui să tăiem din bani.
Noi vrem să avem un buget realist, așa încât să prioritizăm cheltuielile și ele să fie respectate.
Nu e momentul să fim populiști, ci să fim responsabili și buni gospodari. Noi asta cerem de la primarul general pe care l-am susținut. Vrem să-l sprijinim să construiască bugetul pe baze reale și să spună care sunt cheltuielile prioritare.
Apropo de cheltuieli, USR PLUS și-a asumat că se va ocupa cu prioritate de câteva domenii în administrația locală: sănătate, asistență socială, protecția mediului, educație.
La București NU a început reforma în sănătate. Nu există nici măcar o intenție declarată a primarului de a face curățenie în ceea ce putem numi o mafie. Vorbim de bugetul ASSMB care începe cu 78 de milioane de lei datorii din anul precedent, de achiziții prin negociere directă fără publicare, dintre care 50 de milioane doar în 2020. Contracte umflate de sute de ori atât în ASSMB, cât și în cele 19 spitale subordonate. Inflație de personal pentru același obiect de activitate, deci aceleași servicii la un preț mai mare pentru bucureșteni.
Avem resposabilitatea pentru tot ce se întâmplă în București. Nu se reformează nimic, aceasta e o mare nemulțumire a noastră. Indiferent că vorbim de aparatul Primăriei, de subordonate, de managementul Administrației Spitalelor din București.
Vrem să ne așezăm la masă, să vorbim și să venim în fața bucureștenilor cu un buget realist bazat pe venituri reale și care să prioritizeze cele mai importante proiecte pentru București.
Nu putem aproba ceva ce nu a fost discutat. E ca și cum Parlamentul ar fi în situația de a aproba bugetul Guvernului fără să știe pe ce se bazează. Noi nu am venit aici să ne jucăm, avem o responsabilitate, ne-au votat oamenii.
Cerem primarului să retragă proiectul. USR PLUS va vota bugetul doar după ce vor fi îndeplinite aceste standarde, există deja o decizie oficială a conducerii politice.
Asta nu înseamnă că investițiile pe acest an nu se vor realiza. Imediat ce bugetul va fi așezat pe niște fundamente reale și legale, grupul de consilieri USR PLUS din Consiliul General îl va vota. Trebuie să ne întoarcem la masa discuțiilor în cel mai scurt timp posibil și să facem un buget pentru bucureșteni”, este declarația comună a viceprimarului Horia Tomescu și a consilierilor generali USR-PLUS privind bugetul Capitalei.
USR-PLUS îl acuză de populism pe Nicușor Dan: Noi nu am venit aici să ne jucăm
Trending

26 octSocial
Amendă pentru românii care nu au asigurare obligatorie la casă. Cât costă PAD și ce lege o susține

26 octPolitica
Salariu uriaș pentru Luca Niculescu. Atât încasează noul premier, fără sporuri și alte beneficii

11:30Economie
Taxe și impozite mai mari, TVA de până la 26%. Radu Georgescu, economist celebru, a venit cu prognosticul sumbru

09:00Social
Traian Băsescu are soluția pentru pensionarii cu venituri mici. Propunerea fostului șef de stat

26 octPolitica
Harta României se schimbă. De când va avea loc comasarea localităților mici

10:30Social
Administrația de proprietari nu are voie să-ți folosească banii astfel. Ce este strict interzis

07:00Social
Gratuit pentru cei din Sectorul 6, București, până pe 30 octombrie 2026. Nu sunt puși la plată cei care vor să scape de mobilierul vechi și altele

19:30Economie
Salariul minim ar putea rămâne insuficient pentru un trai decent până în 2050. Ce arată analiza pentru următoarele decenii

06:30Horoscop
Horoscop financiar 27 octombrie 2026. Câștiguri și cheltuieli

13:30Economie
Noi magazine cu prețuri infime în România. Când urmează să apară și ce produse vând
Articole Similare

13:10Economie
Curs valutar BNR 27 octombrie 2026: cotații euro, dolar și aur

06:30Horoscop
Horoscop financiar 27 octombrie 2026. Câștiguri și cheltuieli

26 octEconomie
Curs valutar BNR 26 octombrie 2026: Euro la 5.3467 lei, dolarul la 4.7745 lei

26 octHoroscop
Horoscop financiar 26 octombrie: Previziuni complete zodii

24 octActual



