sursa foto:  Capital.ro

USR sare la gâtul Gabrielei Firea: ‘Îi plac funcțiile importante, bănoase și cu pârghii de putere. Ce o recomandă pentru un mandat de senator?’

Uniunea Salvați România (USR) a lansat un atac extrem de dur pe Facebook la adresa Gabrielei Firea: pentru că nu a păstrat mandatul de consilier general, aceasta optând pentru a fi senator: ”Îi plac funcțiile importante, bănoase și cu pârghii de putere. Ce o recomandă pentru un mandat de senator? Faptul că a împânzit Primăria Generală și companiile municipale înființate ilegal cu oameni apropiați cuplului Firea-Pandele?”.

 

„Plângeri penale și chemări în judecată, scandal după scandal, nenumărate fabulații și victimizări continue. Așa se pot rezuma atât ultimii patru ani în care Gabriela Firea a fost primar general, cât și anii în care aceasta a fost senator PSD. De la așa-zisa demisie din PSD din ianuarie 2014, pe fondul unui scandal în USL, la sceneta opoziției față de Liviu Dragnea din 2018, de la amenințările pe care le invoca pe când conducea Comisia Nana la „mâna criminală” și sârma din 2019”, scrie într-o postare de pe pagina de Facebook a USR.

Reprezentanții USR mai scriu că Gabriela Firea a folosit constant plângerile penale în încercarea de a-i reduce la tăcere pe cei care au îndrăznit să-i critice deciziile luate ca primar general al Capitalei.

„Acum, în timp ce se ține cu ghearele de scaunul de edil pierdut, susține că vrea se bată în continuare pentru bucureșteni. Dacă ar fi vrut cu adevărat asta o putea face și din postura de consilier general. Dar, nu, Gabrielei Firea îi plac funcțiile importante, bănoase și cu pârghii de putere.

Ce o recomandă pentru un mandat de senator? Faptul că a împânzit Primăria Generală și companiile municipale înființate ilegal cu oameni apropiați cuplului Firea-Pandele? Sau faptul că a cheltuit banii bucureștenilor după bunul plac, inclusiv pentru a-și face campanie electorală, lăsând un prejudiciu la Primăria Capitalei de aproape 40 de milioane de euro? Ori acele scandaluri cu iz penal gen investițiile de la Spitalul Gomoiu, tramvaiele turcești și cele 5,6 hectare ale Parcului Verdi cumpărate cu peste 50 de milioane de euro?”, mai notează cei din USR pe Facebook, informează gândul.ro

Citește și:

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare