Vedetă Playboy din Ucraina a primit un glonț în cap de la soldații ruși, dar a reușit să scape cu viață! Mesajul pe care i l-a transmis frumoasa blondă lui Vladimir Putin a făcut înconjurul lumii

Autor: Nicu Pătrașcu

Publicat: 24-02-2024 15:20

Actualizat: 24-02-2024 16:11

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Modelul Playboy Iryna Bilotserkovets a trecut prin clipe groaznice, fiind aproape de moarte, după ce a fost împușcată în cap de către trupele liderului de la Kremlin, Vladimir Putin.


Iryna Bilotserkovets a supraviețuit atacului brutal al Federației Ruse asupra Kievului, însă și-a pierdut un ochi și a trebuit să fie supusă unei intervenții chirurgicale reconstructive. De la acea vreme, femeia a devenit un simbol al sfidării ucrainene, apărând pe coperta revistei Playboy din țară purtând un petic pe ochi și bikini metalic. Iryna continuă să modeleze, însă fie poartă ochelari de soare, un plasture, fie are părul acoperind ochiul stâng.


Medicii erau convinși că va muri în timp ce aceasta a suferit o intervenție chirurgicală de 10 ore pentru a îndepărta bucăți de gloanțe de pe craniu. Iryna și-a luat chiar „la revedere” de la copii ei, fiind convinsă că nu va mai scăpa cu viață. La doi ani după invazia lui Putin din 24 februarie 2022, ea rămâne în Kievul asediat, catalogându-l pe
Vladimir Putin drept „ucigaș” care duce un război „cu sânge rece” împotriva națiunii sale natale.


Vezi și: Sancțiuni doar pe hârtie! Vladimir Putin face zeci de miliarde de dolari ocolind restricțiile impuse de UE

Momentul în care vedeta Playboy a fost împușcată


Iryna a încercat inițial să-și părăsească locuința în primele zile ale războiului, când bombele rusești au început să cadă și tancurile au trecut peste graniță. Ea și-a luat cei trei copii și a plecat la drum. Ucraineanca nu și-a dat seama de pericolul în care avea să intre în timp ce încerca să fugă de la Kiev. În timp ce se deplasa pe străzi a auzit o împușcătură din spatele mașinii și a presupus că era undeva în depărtare, până când și-a dat seama că mașina ei era ținta rușilor, însă totul era prea târziu, ea fiind împușcată în cap. Cu ultimele forțe, a reușit să oprească mașina, și-a luat „la revedere” de la copii ei, înainte de a-și pierde cunoștința.

Iryna avea să se trezească o zi mai târziu într-un pat de spital, împreună cu alți civili răniți care au fost prinși și ei în focul încrucișat. Șansa vedetei Playboy a fost o echipă de paramedici care trecea și ea în mijlocul luptei și s-a grăbit să o ajute pe Iryna și pe copii. Aceștia au dus-o la spitalul public din apropiere și s-au asigurat că fii sunt duși la rudele lor. În următoarele cinci zile, a fost alimentată cu analgezice puternice și lăsată pe un ventilator, în timp ce medicii ucraineni se temeau că nu va reuși.
„Doctorul șef a venit la mine și mi-a spus tot ce mi s-a întâmplat, că copiii mei sunt în viață, că sunt bine, că mi-am pierdut un ochi, că am avut o rană mare și masivă la cap, că o parte a feței mi-a fost distrusă”, spune Iryna

Citește și: Cel mai mare dușman al lui Mircea Badea. Vedeta de la Antena 3 a purtat un lung război al declarațiilor cu Radu Banciu

Vedeta Playboy a fost transportată la un spital din Germania


Cu ajutorul familiei, Iryna a fost transportată la un spital din Dusseldorf, Germania, unde 20 de medici au operat-o și au avut grijă de Iryna până la vindecare. Operația i-a lăsat femeii multe cicatrici, capul îi era umflat și fața de nerecunoscut. După trauma pe care a îndurat-o în urmă cu doi ani și cu amenințările cu care se confruntă în continuare și astăzi, Iryna a spus că acum a rămas fără putere pentru a continua.
„Sunt mai slabă acum din cauza acestor atacuri decât înainte. Rezervele mele nu sunt suficiente. Această groază în care trăiesc mulți oameni de aici, continuând să lucreze și să trăiască sub bombardamente. Este îngrozitor”, a conchis Iryna, confrom The Sun
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri