Astfel se vor stabili condiţiile de organizare şi funcţionare ale acestuia, anunţă Mihaela Ene, director al Direcţiei Generale a Trezoreriei şi Datoriei Publice, potrivit Mediafax. Fondul Suveran de Investiții a fost unul din principalele proiecte ale PSD in campania din 2016. Ideea infiintarii acestuia ii apartine lui Liviu Dragnea si Darius Valcov. Dragnea spunea ca Fondul va accelera economia si va asigura finantarea unor proiecte de amploare.
"Aş vrea să menţionez că proiectul de lege a fost aprobat anul trecut în Parlament, a fost contestat la Curtea Constituţională pe motiv că procedura de înfiinţare a acestui fond ar trebui să fie prin Hotărâre de Guvern. În acest sens Ministerul Finanţelor, pentru a răspunde acestor cerinţe, a elaborat şi a fost aprobată în decebrie anul trecut o ordonanţă prin care se creează cadrul general pentru înfiinţarea acestor fonduri suverane de dezvoltare şi investiţii. Urmează ca în baza acestei ordonanţe să se emită o Hotărâre de Guvern prin care să se precizeze condiţiile specifice de organizare şi funcţionare dedicată acestui fond suveran de dezvoltare şi investiţii", a declarat Mihaela Ene în cadrul conferinţei Forumul de Capital, organizată vineri de Financial Intelligence.
Vezi și:
Traian Băsescu, precizare pentru Bugetul.ro: ‘Un fals’
Vești importante pentru pensionari! Au loc noi schimbări













