Veste din partea ministrului Lucian Bode! Va intra România în Schengen?

Autor: Alexandra Iana, redactor

Publicat: 29-01-2021 08:15

Actualizat: 28-01-2021 23:42

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro




Lucian Bode a transmis joi, 28 ianuarie, un mesaj de ultim moment în legătură cu intrarea României în spațiul Schengen. 








Conform informațiilor transmise pe propria pagină de socializare, Lucian Bode a solicitat accelerarea discuţiilor în acest sens.

,,România trebuie să devină cât mai curând membră a spațiului Schengen! Suntem pe deplin pregătiți pentru acest pas



Am participat astăzi, în calitate de ministru al Afacerilor Interne, la Consiliul informal Justiție și Afaceri Interne - secțiunea afaceri interne - în format videoconferință, organizat de Președinția portugheză a Consiliului Uniunii Europene.



Cu această ocazie, am subliniat importanța temelor propuse și am salutat abordarea Președinției portugheze pentru continuarea discuțiilor.



În acest cadru, am ținut să subliniez importanța contribuției României la eforturile comune pentru gestionarea migrației, prin participarea consistentă la activitățile Agenției FRONTEX, prin acțiunile de relocare a persoanelor aflate în nevoie de protecție internațională ca urmare a misiunilor de căutare și salvare din Marea Mediterană, respectiv prin inițierea unor documente de cooperare bilaterală cu statele aflate în prima linie în ceea ce privește presiunea migratorie.



Deși România a participat până în prezent la toate mecanismele UE de împărțire a responsabilității, îndeplinind cu succes toate obligațiile, țara noastră nu beneficiază deocamdată de drepturile aferente unui stat membru Schengen. În aceste condiții, am atras atenția asupra faptului că, pentru a atinge un echilibru just între drepturi și obligații în interiorul Uniunii Europene, România trebuie beneficieze cât mai curând de drepturile pe care le are orice stat membru Schengen.



Românii trebuie să știe că aderarea la spațiul Schengen este un obiectiv major pentru care România a depus eforturi considerabile și a făcut investiții semnificative.



Astfel, am solicitat accelerarea discuțiilor privind aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen, invocând totodată importanța unei perspective realiste asupra calendarului de aderare.”, scrie ministrul în mesajul postat pe Facebook.













Citește și:Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, s-a sucit! Ce declara când era în Opoziție: Fac parte dintr-un partid care se delimitează ferm de colaboratori ai fostului regim

Super veste pentru români! Această categorie de salariați ar putea ieși la pensie mai devreme


Ușor-ușor, se confirmă informația publicată de Bugetul.ro! Ministrul de Interne îi taie atribuțiile lui Bogdan Despescu
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri