Consiliul Județean al acestui oraș dorește să preia proiectul de construire al unui Spital Regional de Urgență.
Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, a transmis Comisiei Europene – Direcția Generală de Politică Regională și Urbană precum și Autorității de Management pentru Programul Operațional Regional din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice o adresă oficială prin care solicită preluarea de către forul administrativ județean a proiectului de construire a Spitalului Regional de Urgență de la Cluj.
„Această solicitare este o continuare firească a demersurilor pe care le-am întreprins în mod constant, atât în primul și în actualul mandat la conducerea Consiliului Județean, cât și în calitate de senator de Cluj, pentru construcția acestui obiectiv medical de o importanță strategică. Consider că expertiza necesară derulării unui proiect de o asemenea anvergură precum și capacitatea noastră financiară și instituțională au fost deja dovedite de fondurile europene în valoare de circa 190 milioane de euro pe care le-am accesat în actuala perioadă de programare pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere, educaționale și de sănătate”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe.
Potrivit solicitării adresate doamnei comisar Corina Crețu și conducerii Autorității de Management pentru POR din cadrul MDRAP, președintele Consiliului Județean Cluj solicită acestor instituții să agreeze și să propună modificarea Programului Operațional în sensul înlocuirii Ministerului Sănătății, ca și aplicant eligibil, cu unitățile administrativ-teritoriale, respectiv județele pe raza cărora s-a decis amplasarea spitalelor regionale, în calitate de proprietari ai amplasamentelor propuse.
O asemenea modificare este necesară întrucât, potrivit POR 2014 – 2020, se prevede în mod expres ca activitățile privind spitalele regionale de urgență să aibă ca beneficiar Ministerul Sănătății, cel ale cărui demersuri au înregistrat, până în prezent, progrese minime. Realizată în regim de urgență, inițiativa va permite Consiliului Județean Cluj să demareze toate procedurile de realizare a acestui proiect prioritar, absorbind fondurile europene alocate în prezenta perioadă de programare.
În prezent, în județul Cluj funcțiile unui spital regional unic sunt îndeplinite de cinci spitale, cu o structură de 45 de clădiri separate şi care au, în total, 3.100 de paturi. În plus, în ultimii 2 ani, adresabilitatea serviciilor de urgență a crescut la nivelul județului de cel puțin 3 ori datorită pacienților care provin din județele limitrofe.
Citește și:
Cod roșu de alertă! Toți cei care au cumpărat aceste produse de la Mega Image sunt vizați – Trebuie distruse
Mare atenție!Toți șoferii sunt vizați- Se dau amenzi uriașe
Detalii neștiute ies la iveală! Dezvăluiri incredibile despre înlocuitorul Olguței Vasilescu
Veste importantă! Un nou spital s-ar putea construi în acest oraș. Cine ar dori să îl construiască
Trending

12 febEntertainment
Nevasta lui Adrian Năstase, părăsită de un afacerist de succes. Mariajul cu Dan Dumitrescu s-a încheiat abrupt în vremea comunismului

12 febPolitica
România va participa doar ca observator la Consiliul pentru Pace. Nicușor Dan a vorbit despre tensiunile NATO–SUA

12 febActual
Cartierul unde bogații României ae vor bate pe un apartament. Vor fi locuințe unice și de un lux orbitor

12 febActual
Cât e impozitul pe apartamentele închiriate. Proprietarii care au chiriași nu vor avea beneficii

12 febActual
Marele Victor Rebengiuc, ținta unor mesaje violente transmise în mediul online. Percheziție după amenințările îndreptate către actor

12 febActual
ANAF-ul, ciopârțit din temelii. Servicii desființate, iar un angajat s-ar putea deplasa în locațiile rămase fără unitate

12 febActual
Viaductul-minune al României a ajuns o ruină. Pericolul major la care sunt expuși zilnic șoferii ce tranzitează acest drum

12 febActual
Frații Pavăl cumpără Carrefour România. Suma uriașă pe care proprietarii Dedeman o vor plăti pentru a prelua magazinele din țara noastră ale retailerului francez

12 febEntertainment
Marele secret al Andreei Esca a fost devoalat. Dan Negru știe ce se ascunde în spatele succesului vedetei Pro TV

12 febActual
Prințul vinului din România are 32 de ani. Deține o afacere prosperă în domeniul viticulturii
Articole Similare

12 febSocial
România fără burtă. O bătrână a fost surprinsă în ipostaze dramatice, într-un magazin din Capitală. Femeia căuta cea mai ieftină pâine: „Ce să facem, mamaie, ca să ne descurcăm?”

12 febSocial
Pensiile speciale ale magistraților costă statul peste 1,1 miliarde de lei anual

11 febSocial
Fraude în lumea criptomonedelor. Cele mai întâlnite înșelătorii și modalitățile de contracarare

10 febSocial
Bani în plus pentru românii care câștigă până la 6000 de lei. Care este ajutorul oferit de Ministerul Finanțelor

10 febSocial



