Vești bune de la Guvern pentru aproximativ 300.000 de români

Autor: Ion Motea

Publicat: 16-07-2020 20:45

Actualizat: 16-07-2020 22:02

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Guvernul urmează să adopte, o Ordonanță de Urgență privind acordarea de tichete de masă caldă pentru persoanele de peste 75 de ani cu pensia de până în 704 lei.


 

"Persoanele în vârstă de peste 75 de ani cu pensia până în 704 lei, pensia socială, urmează să beneficieze de acest tichet de masă pe suport electronic în valoare de 180 de lei pe lună", a spus ministrul Fondurilor Europene, Ioan Boloş, la începutul şedinţei de Guvern.

 

El a explicat că 300.000 de persoane urmează să beneficieze de aceste tichete, arătând că finanţarea este din fonduri europene.


"Condiţia este impusă prin Programul Operaţional şi Fondul european de susţinere a persoanelor dezavantajate. Noi încercăm, prin negocierea cu Comisia, ca această măsură să continue şi în perioada următoare de programare, iar dacă fondurile reuşim să le negociem şi să le suplimentăm vom propune împreună cu Ministerul Muncii (...) scăderea vârstei, astfel încât să avem în vedere cât mai mulţi beneficiari", a adăugat ministrul Fondurilor Europene.

Citește și:


Destăinuirile unui medic despre sistemul medical: ‘Când murea cineva, foaia de observație era falsificată imediat. Virusul a venit peste noi ca un tsunami’


Venituri uriașe pentru Mugur Isărescu! La cât a ajuns pensia acestui


Ce avere are, în realitate, Ludovic Orban și câți bani a încasat în ultimul an
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri