Vești bune pentru elevii din București-Câți bani vor primi până pe 15 decembrie

Autor: Ancuța Paraschivoiu

Publicat: 29-09-2018 19:30

Actualizat: 29-09-2018 18:42

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Elevii din Capitală vor primi o veste imensă. Vor primi bani de la stat până pe 15 decembrie. Sunt vizați cei care au învățat foarte bine și au avut medii generale peste 8,5, în anul școlar 2017-2018, dar și cei care au mers la concursuri și olimpiade.


Pentru ca elevii să beneficieze de acești bani școlile trebuie să depună proiectul până pe 15 octombrie, iar pe 22 octombrie ar urma să fie publicată lista beneficiarilor.


Este vorba despre un proiect care tocmai a fost aprobat de 
Consiliul General al Municipiului București (CGMB, informează economica.net.


Astfel, vor beneficia de bani elevii claselor gimnaziale, liceale şi profesionale, cu rezulate în anul şcolar 2017-2018.


Aceștia trebuie să îndeplinească toate condițiile următoare:

600 de lei pentru elevii care au obţinut premiile I, II, III sau menţiune la etapele naţionale ale olimpiadelor şi concursurilor şcolare, pentru fiecare disciplină în parte;
1.000 de lei elevilor care au obţinut nota 10 în anul şcolar 2017-2018;
400 de lei elevilor cu media generală între 9,50 şi 9,99 şi nota 10 la purtare;
300 de lei elevilor cu media generală între 8,50 şi 9,49 şi nota 10 la purtare
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri