Vești bune pentru aceste persoane! Potrivit unui proiect important al Primăriei, mii de oameni vor primi vouchere din partea statului.
Un proiect privind vouchere pentru elevi în vederea montării de aparate ortodontice mobile ar putea fi adoptat în şedinţa CGMB din 30 mai. „Se aprobă acordarea unui sprijin financiar sub formă de vouchere, în valoare de 1.100 de RON elevilor cu vârste între 7 şi 16 ani, cu domiciliul în Municipiul Bucureşti sau viză de reşedinţă obţinută cu cel puţin 6 luni înainte de depunerea cererii de aplicare în proiect pentru montarea de aparate ortodontice mobile”, se arată în proiectul de hotărâre, citează Capital
Conform sursei citate, se aprobă bugetul multianual al proiectului „SMILE – Mobile”, valoare de 2.287.720 de lei, constituit prin redistribuirea respectivei sume din bugetul proiectelor derulate prin Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB) a căror execuţie se estimează că nu se va finaliza în anul fiscal 2019.
În 30 de zile de aprobarea proiectului de către CGMB, ASSMB va elabora Regulamentul privind implementarea proiectului. „Se aprobă evaluarea cu întâietate a dosarelor tuturor solicitanţilor care au aplicat în cadrul proiectului ‘Consultaţii stomatologice şi aplicare de aparate ortodontice pentru elevii din Municipiul Bucureşti’ şi care nu pot beneficia de sprijinul acordat, din cauza epuizării fondurilor aprobate pentru acest proiect”, mai stipulează proiectul de pe ordinea de zi a şedinţei CGMB din 30 mai, conform Agerpres.
În expunerea de motive a proiectului se menţionează că sănătatea oro-dentală este considerată în prezent un indicator al stării de sănătate generale, având în vedere că bolile cavităţii orale au consecinţe negative asupra stării de sănătate a individului sau sunt cauza unor boli grave, cum ar fi cele cardiovasculare, diabetul, bolile renale, reumatismale etc.
Printr-o hotărâre a CGMB din 14 iunie 2018 a fost aprobat proiectul „Consultaţii stomatologice şi aplicare de aparate ortodontice pentru elevii din Municipiul Bucureşti”, implementat din septembrie 2018 de Municipalitate, prin ASSMB, care prevedea un sprijin financiar de 750 de lei pentru copii cu vârste cuprinse între 7 şi 16 ani din Capitală în vederea aplicării unui aparat ortodontic. Conform proiectului, în situaţia în care un copil are indicaţie pentru ambele arcade (superioară şi inferioară), acestuia urmau să i se deconteze 1.500 de lei.
Au fost înregistrate până în prezent aproximativ 1.900 de solicitări din partea beneficiarilor (părinţi/reprezentanţi legali), dintre care aproximativ 320 de solicitanţi nu pot beneficia de sprijinul acordat din cauza epuizării fondurilor aprobate pentru acel proiect, se arată în expunerea de motive.
Citește și:
Ieşirea violentă a lui Andrei Caramitru îi costă scump pe cei din USR-PLUS! Foştii votanţi rup rândurile
E oficial! Amnistia fiscală a fost publicată în Monitorul Oficial! Cine scapă de plata datoriilor
Cine e, de fapt, femeia care l-ar fi ‘îngropat’ pe Radu Mazăre – Guvernul Dăncilă a ‘uns-o’ în funcție
Vești bune pentru mii de români! Vor primi vouchere din partea statului
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

5 minute în urmăSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



