Vești bune pentru o anumită categorie de români! Se vor majora aceste sume de bani acordate lunar

Autor: Cătălin Motea

Publicat: 01-03-2022 22:46

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Vești bune pentru sute de mii de români! Ajutoarele sociale vor crește în 2022, începând cu luna martie.


 

Legea 225/2021 prevede că "Valoarea indicatorului social de referință se actualizează, din oficiu, în fiecare an, la data de 1 martie, cu rata medie anuală a inflației din anul precedent, indicator definitiv, comunicat de Institutul Național de Statistică. În situația în care rata medie anuală a inflației are valoare negativă se păstrează ultima valoare a indicatorului social de referință".

Așadar, actul normativ prevede actualizarea din oficiu, în fiecare an, la data de 1 martie, a valorii ISR, în funcţie de inflaţia din anul precedent, astfel cum este ea comunicată de către INS. Acest lucru va fi valabil doar dacă rata anuală a inflației are, în anul anterior, o valoare pozitivă. Actualizarea anuală a ISR-ului se face începând din 2022, la data de 1 martie.

Conform Legii nr. 76/2002, ISR reprezintă "unitatea exprimată în lei la nivelul căreia se raportează prestațiile bănești suportate din bugetul asigurărilor pentru șomaj, acordate atât în vederea asigurării protecției persoanelor în cadrul sistemului asigurărilor pentru șomaj, cât și în vederea stimulării anumitor categorii de persoane pentru a se încadra în muncă, precum și a angajatorilor pentru a încadra în muncă persoane în căutarea unui loc de muncă".

Până acum, potrivit aceleiași legi, valoarea ISR a fost de 500 de lei, aceasta fiind neschimbată de mai mulți ani. Ținând cont de faptul că, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică, în 2021, rata inflației a fost de 5,1%, cuantumul ISR se majorează automat de astăzi cu aceeași valoare, ajungând la 525,5 lei, informează avocatnet.ro
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri