Mii de români au parte de vești minunate! Se pare că valoarea acestor tichete va crește cu 10 lei.
Este vorba despre tichetele de creșă. Acestea sunt acordate angajaților care nu beneficiază de concediul pentru creșterea copilului care are până în doi ani și nici de indemnizația pentru creșterea copilului. Majorarea ar putea avea loc chiar de luna viitoare. Este nevoie doar de aprobarea lui Eugen Teodorovici și a Ministerului Muncii.
În prezent, tichetul de creșă valorează 450 lei. Acesta ar urma să fie majorat cu 10 lei. Valoarea va fi valabilă până în luna martie a anului următor.
Conform legii, de tichetele de creșă beneficiază și angajații care au copii cu handicap de până la trei ani. De asemenea, condiția este ca aceștia sî nu beneficieze de indemnizație și nici de concediul pentru creșterea copilului.
Tichetele se utilizează la plata taxelor pentru creșa la care este duc copilul. Tichetul se obține la cerere, pe baza livretului de familie.. Pot beneficia de el chiar și asistenții maternali.
Această sumî poate fi cumulată cu alocația de stat, dar și cu stimulentul de inserție, acel ajutor financiar acordat părinților care revin la lucru înainte de terminarea concediului pentru creșterea copilului, notează capital.ro
Citește și
EXCLUSIV Execuții în Poliție. Dezvăluire-șoc: ‘S-a folosit de mine ca să scape de șefi’
Vești importante pentru milioane de români! Vor primi bani mai mulți
Mare atenție! Se dau amenzi uriașe dacă aveți așa ceva în mașină
Vești bune pentru români! Valoarea acestor tichete va fi majorată
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

22 marEconomie
Banii cash, sub plafon impus de UE. O nouă limită va intra în vigoare de la 1 iulie 2027

20 marEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens

20 marEconomie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

18 marEconomie



