Ankara va depune eforturi pentru prelungirea acordului privind transportul cerealelor pe Marea Neagră, pentru a permite exporturile de cereale din Ucraina, a transmis Ministrul de Externe al Turciei, Mevlut Cavusoglu.
"Rusia a fost de acord cu prelungirea acordului privind cerealele pentru numai încă două luni. Vom depune eforturi pentru o nouă prelungire a acordului după două luni", a spus Cavusoglu, într-o conferinţă de presă comună cu omologul său egiptean Sameh Shoukry la Cairo.
În acelaşi timp, potrivit lui Cavusoglu, Turcia îşi va actualiza relaţiile diplomatice cu Egiptul la nivel de ambasador "cât mai repede posibil".
"Sunt foarte bucuros că facem paşi concreţi pentru normalizarea relaţiilor cu Egiptul. Vom face tot posibilul pentru a nu mai rupe aceste relaţii în viitor", a spus ministrul turc de externe în conferinţa de presă cu omologul său egiptean.
La rândul său, Shoukry a declarat că "vom ajunge la discuţii (despre restabilirea ambasadorilor - n.r.) la momentul potrivit, în funcţie de rezultatele pozitive pe care le vom obţine".
Legăturile dintre Turcia şi Egipt au fost puternic afectate după ce Abdel Fattah al-Sisi, pe atunci şeful armatei egiptene, a condus eforturile de înlăturare de la putere a lui Mohamed Morsi, din partea Frăţiei Musulmane, un aliat al Ankarei, în 2013. Sisi a fost ales preşedinte anul următor.
Luna trecută, Shoukry a vizitat Turcia în semn de solidaritate după cutremurele puternice care au făcut peste 50.000 de morţi în Turcia şi Siria, transmite AGERPRES
Vești bune pentru Ucraina! Turcia va depune eforturi pentru prelungirea acordului privind transportul cerealelor în Marea Neagră
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

11 sepExterne
Cum se va împărți averea lui Elon Musk. Miliardarul care l-a ajutat pe Donald Trump în campanie are 14 urmași

11 sepEconomie
Dispare Carrefour din România. După ce magazinele au fost cumpărate de frații Pavăl, se lucrează la o altă identitate vizuală a supermarketurilor

11 sepSocial
Județul din România unde apa are cel mai mare tarif pe metrul cub. Comparație cu alte zone unde este mult mai accesibilă

11 sepExterne
Spania nu mai este ce a fost. De ce tot mai mulți români ajung să se întoarcă acasă sau să se orienteze către alte țări

14:00Social
Șefa de cabinet a lui Ilie Bolojan se mărită cu șeful Poștei Române. Își unesc destinele la Covasna

11 sepEconomie
Scumpiri uriașe la biletele de avion. Prețul combustibilului folosit pentru zbor a crescut cu 90%

11 sepEconomie
Parcarea de 800 de locuri pentru care se bat 8 firme. Va fi construită pe Aeroportul Otopeni

11 sepEntertainment
Capitala Europeană a Culturii va fi din România. Se întâmplă în 2034, ce oraș va purta acest titlu

11 sepExterne
Două poduri noi peste Dunăre. Bulgarii ne așteaptă să avem un guvern stabil, dar noi nici nu știm cine va fi premier

11 sepEconomie
Ai nevoie de Certificatul de Autenticitate ca să cumperi o mașină deja înmatriculată în România. RAR explică situația pentru șoferii români
Articole Similare

11 sepExterne
Spania nu mai este ce a fost. De ce tot mai mulți români ajung să se întoarcă acasă sau să se orienteze către alte țări

11 sepExterne
Cum se va împărți averea lui Elon Musk. Miliardarul care l-a ajutat pe Donald Trump în campanie are 14 urmași

11 sepExterne
Două poduri noi peste Dunăre. Bulgarii ne așteaptă să avem un guvern stabil, dar noi nici nu știm cine va fi premier

11 sepExterne
Telefoanele, interzise complet în școli după afișarea rezultatelor de la testele PISA. Țara care a luat această măsură nu a așteptat nici 24 de ore

11 sepExterne



