Fondul Monetar Internațional (FMI) estimează, în cel mai recent „World Economic Outlook”, din aprilie 2019, că economia României va crește cu 3,1% anul acesta, sub estimarea de 3,4% din octombrie 2018, potrivit Mediafax.
De asemenea, instituția apreciază că, anul viitor, economia României își va continua ritmul lent, înregistrând o creștere de 3%, comparativ cu acest an, proiecție pe care și-o menține până în 2024.
Rata anuală a inflației este prognozată la 3,5% la finele acestui an, în creștere de la 2,8% cât estima în octombrie, și la 3% la finele anului viitor.
„Pentru alte economii din regiune (Europa - n.red.) cu ritmuri de creştere robuste în ultimii ani, precum Polonia şi România, creşterea este aşteptată să se tempereze până la aproximativ 3%, pe termen mediu, reflectând diminuarea stimulentelor provenite din fonduri europene și a politicilor favorabile”, subliniază raportul FMI.
Instituția mai prognozează un deficit de cont curent de 5,2%, în creștere de la 3,4% în octombrie și de 4,6% anul trecut, iar pentru anul viitor susține că va ajunge la 4,8%, continuând să se mențină pe termen mediu la 3,5%.
În schimb, FMI și-a menținut estimarea privind rata șomajului la 4,8%, iar pentru anul viitor a înaintat o prognoză de 4,9%.
Vezi și
ANAF va face totul public la sfârșit de aprilie! ‘Lista rușinii’ va fi expusă pentru toți românii
Vești bune! Angajații vor putea avea parte de majorări salariale – Cine sunt beneficiarii
Fără precedent! Lovitură de grație pentru ANAF! Rolul lui Eugen Teodorovici
Vești! FMI și-a redus estimarea pentru economia României
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

circa 1 oră în urmăSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

circa 1 oră în urmăSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

22 marSocial
Verificarea vechimii pentru pensie, direct online. Pași simpli de urmat pentru a vedea ce stagiu de cotizare ai

19 marSocial
Ce se întâmplă cu indemnizația tuturor mamelor din România, după adoptarea pachetului social. Sunt vizate toate femeile care au născut din august 2025

19 marSocial
Banii în plus promiși la pensie vin din luna aprilie. Pachetul social care le aduce ajutorul a primit acordul Coaliției, vor încasa între 600 și 1.000 de lei

15 marSocial



