Vești importante pentru acești români! Banii plătiți pentru aceste amenzi pot fi recuperați

Autor: Cătălin Motea

Publicat: 10-02-2022 22:45

Actualizat: 10-02-2022 22:34

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

După ce mii de români au fost amendați pentru necompletarea Formularului digital de intrare în România (PLF), introdus la sfârșitul anului trecut și destinat tuturor celor care veneau din alte țări, acesta ar putea fi anulat și banii restituiți.


 

Astfel, prin cele două propuneri de la Senat se are în vedere ca amenzile contravenționale stabilite prin OUG nr. 129/2021 și neplătite până acum să fie anulate, iar sumele plătite deja să fie restituite persoanelor.

Potrivit 
primei propuneri de la Senat, cei care au plătit deja amenda pentru necompletarea formularului de intrare în țară, integral sau parțial, vor putea primi banii înapoi, în termen de 30 de zile și doar dacă formulează o cerere în acest sens. Mai mult, amenzile neplătite până acum, vor putea fi anulate.


Cea de-a doua propunere are în vederea aceleași modificări, singura diferență constând în termenul de restituire a banilor, care va fi de 40 de zile de la data formulării unei cereri în acest sens.

Procedurile de stabilire a restituirii banilor vor fi stabilite ulterior, după adoptarea propunerilor.

Recent, avocații au explicat că suma amenzii comparativ cu fapta - mai exact, pericolul social al faptei - este disproporționat.

Totodată, aplicarea amenzilor pentru completarea eronată a formularului este contrară legii, precum și faptul că amenda este aplicată automat, fără a se verifica imputabilitatea faptei și fără a exista martori care să confirme autenticitatea constatării.

Așa cum a fost stabilit recent, formularul PLF poate fi completat în termen de patru zile, comparativ cu două cum era stabilit anterior, iar nivelul minim al amenzilor ce pot fi aplicate a fost redus de la 2.000 de lei, cât erau înainte, la 500 de lei.

Atenție! Pentru a se aplica, propunerile trebuie adoptate de Parlament, promulgate de președintele țării și publicate în Monitorul Oficial!, informează avocatnet.ro
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri