Șoferii sunt în corzi! Potrivit unui senator, pedeapsa pentru șoferii care săvărșesc astfel de fapte la volan se va înăspri. În loc de suspendarea permisului, șoferii riscă închisoarea
Senatorul Robert Cazanciuc a înregistrat, joi, o propunere de completare a Codului Penal, prin interzicerea suspendării pedepsei pentru ucidere din culpă în condiţiile în care fapta a avut loc în urma conducerii unui vehicul sub influenţa alcoolului, a altor substanţe psihoactive ori fără permis de conducere.
Prin această iniţiativă legislativă, înregistrată de Ziua europeană fără decedaţi în accidente rutiere, Cazanciuc îşi propune conştientizarea tuturor participanţilor la traficul rutier, se arată într-un comunicat de presă al Senatului României.
"Sunt convins că vom contribui la conştientizarea tuturor categoriilor de participanţi la traficul rutier cu privire la riscurile şi consecinţele la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie. Este o măsură care ne va proteja pe noi toţi, dar mai ales pe cei care ar putea să îi împiedice pe cei care ar intenţiona să se urce la volan băuţi, drogaţi sau fără permis”, a menţionat Robert Cazanciuc, citat în comunicat.
Potrivit unui raport din 2017 al Comisiei Europene, România este pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte pierderea de vieţi omeneşti, contrar tendinţei din spaţiul comunitar în ceea ce priveşte numărul de decese raportat la un milion de locuitori.
Deşi numărul victimelor decedate în accidente rutiere a scăzut constant în Uniunea Europeană, ajungând la 49 raportate la un milion de locuitori, în România, tendinţa este contrară, de 80 de decese la un milion de locuitori - în creştere constantă în ultimii 10 ani.
În prezent, legea permite posibilitatea suspendării executării pedepsei, renunţarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei în cazul unui concurs de infracţiuni între uciderea din culpă şi cea de conducere a unui vehicul fără permis ori conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
Nucleara în Poliție, după cazul Caracal: Reînvie un serviciu!
EXCLUSIV Cine a fost partenerul olandezului acuzat că a ucis-o pe fetița de 11 ani, din Gura Șuții
Asemănarea dintre Gheorghe Dincă și monstrul care a omorât-o pe fetița de 11 ani: Unde au lucrat
Vești importante pentru șoferi! Riscă închisoarea dacă fac acest lucru
Trending

05 aprActual
Lunea Mare, tradiții și superstiții. Denia care se citește pe 6 aprilie 2026

09:59Politica
Călin Georgescu poate pleca liniștit din România. A venit decizia Tribunalului București

14:00Economie
Jobul pe care îl au peste 50.000 de români va dispărea. Inteligența artificială va înlocui lucrătorii din call center

19 minute în urmăEconomie
Tezaur 2026. Titlurile de stat pot fi cumpărate din 6 aprilie
Articole Similare

05 aprActual
Lunea Mare, tradiții și superstiții. Denia care se citește pe 6 aprilie 2026

05 aprActual
Tensiunile din Iran se resimt în turism: Europenii își modifică planurile de călătorie

04 aprActual
Florii 2026. Lista completă de nume de flori sărbătorite pe data de 5 aprilie 2026

04 aprActual
Săptămâna Mare 2026: spălăm sau nu rufe? Ce spune tradiția populară și rânduiala bisericească

03 aprActual



