Vești îngrozitoare pentru Gabriela Firea! Aceasta a ajuns direct pe masa de operații

Autor: Andreea Corina Chiriac, redactor

Publicat: 22-03-2019 17:00

Actualizat: 22-03-2019 16:51

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, a avut o noapte de coșmar! Aceasta a ajuns de urgență la spital, unde a fost operată imediat.


Gabriela Firea a suferit o intervenție chirurgicală în noaptea de joi spre vineri, la Spitalul Dr. Ioan Cantacuzino.


Primarul Capitalei și-a remediat astfel o afecțiune a aparatului gastro-intestinal. Operația a fost realizată de o echipă de medici alcătuită din Dr. Eduard Catrina – medic primar chirurgie generală, Dr. Sorin Petrea – medic primar chirurgie generală și Dr. Iulia Grigore – medic specialist ATI.


În acest moment, Gabriela Firea se află sub supraveghere post-operatorie, intervenția realizându-se fără complicații.


„Mulțumesc mult medicilor și întregului personal medical de la Spitalul Cantacuzino unde am fost investigată și operată, cadrelor medicale de la Spitalele Colentina și Sanador unde am făcut mai multe analize medicale în ultima perioadă, precum și Serviciului de Ambulanță București-Ilfov. Am trecut printr-un moment greu, însă grija cu care am fost înconjurată m-a ajutat enorm și mi-a sporit încă o dată încrederea în personalul medical din România, care merită tot respectul și aprecierea noastră. Sper ca recuperarea mea să fie cât mai rapidă, pentru a-mi putea continua munca la Primăria Capitalei la întreaga capacitate fizică.
Mulțumesc tuturor celor care mi-au fost alături cu un gând bun!”, transmite primarul Capitalei, într-un comunicat de presă.

Citește și:

SURSE Panică mare în Guvern! Se închid ochii pentru oficialii europeni


EXCLUSIV Promisiunea pe care Rareș Bogdan i-o face celui mai mare dușman al său: ‘Niciodată’


EXCLUSIV Planuri mari pentru Rareș Bogdan în Parlamentul European – Cum îi va apăra pe toți românii
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri