pensie

sursa foto:  psnews.ro

Vești mari pentru sute de mii de români! Se reduce vârsta de pensionare

Vești importante pentru sute de mii de români! O nouă categorie socială se va putea pensiona mai devereme.

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care o anume categorie de români angajați va putea ieși mai devreme la pensie, cu cel puțin doi ani. Decretele au fost semnate de președinte, fiind deja publicate în Monitorul Oficial nr. 527 din 27 mai 2022 Ulterior, conform noii legi, cei care se încadrează în normele prevăzute mai jos, vor putea ieși cu doi ani mai devreme la pensie.

Proiect de lege de pensionare pentru o nouă categorie socială aprobat în Camera Deputaților

Un gup de 46 de parlamentari au depus în Senatul Româiei un nou proiect de lege prin care se propune măsura reducerii vârstei de pensionare pentru o nouă categorie socială, conform inițiatorilor, care muncesc în condiţii speciale de muncă. Noul proiect legislativ vine să modifice Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii public, și face referire la următoarea categorie socială:

Propunerea legislativă prevede modificarea Legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, prin introducerea la articolul 30 alineatul (1), după litera g) a unei noi litere i), și modificarea art. 65 alin. (5) cu următorul cuprins:

i) sectorul construcţii maşini, pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în următoarele activităţi specifice:

turnarea pieselor şi lingourilor de oţel, în turnătoriile de oţel;

turnarea pieselor de fontă, pieselor din aliaje neferoase şi pieselor cu modele uşor fuzibile în turnătoriile de fontă, turnătoriile de aliaje neferoase şi turnătoriile de precizie;

forjarea pieselor pe ciocane de peste 2 tone forţă în secţiile de forjă;

turnarea cuzineţilor din aliaje neferoase pe suport de oţel în turnătoriile de cuzineţi;

activitatea de proiectare, cercetare, punere în execuţie a tehnologiilor şi asistenţa tehnică în secţiile de producţie, efectuată de inginerii, subinginerii şi tehnicienii din secţiile de proiectare tehnologii pentru sectorul cald, care deservesc turnătoriile de oţel, fontă, aliaje neferoase, precizie şi cuzineţi, precum şi forje.”, se precizează în proiectul legislativ.

Inițiatorii justifică modificarea bazându-se pe specificările din Legea pensiilor care spun că cei care lucrează în condiții speciale de muncă pot benefica de reducerea vârstei de pensionare la jumătate din anii petrecuți în câmpul muncii.

Lista localităților prezente în amendamentul votat azi

Conform proiectului aprobat astăzi de Camera Deputaților, în noul amendament sunt specificate la articolul 5 localitățile în care viitori pensionari vor putea ieși mai devreme la pensie, după cum urmează:

Persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracţiei, preparării şi arderii cărbunelui sau a şisturilor bituminoase, a extracţiei şi preparării minereurilor de uraniu, a extracţiei şi prelucrării minereurilor feroase şi neferoase cu conţinut de prafsau de emisii de gaze cu efect de seră, de amoniac şi derivate, de cupru, plumb, sulf, azot, fosfor, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat şi siliciu ori de radiaţii din minereuri radio-active, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, cianuri, de pulberi metalice şi/sau de cocs metalurgic, a prelucrării ţiţeiului sulfuros, desulfurarea benzinei, a ţiţeiului parafinos şi neparaflnos, a distilării ţiţeiului în vederea producerii păcurii şi a uleiurilor, respectiv în localităţil:

Baia Mare, Călăraşi, Copşa Mică, Drobeta-Tumu Severin, Slatina, Târgu Mureş, Tâmăveni, Tumu Măgurele, precum şi în localităţile Abrud, Baia de Arieş, Lupşa, Ocoliş, Roşia Montană şi Zlatna din judeţul Alba, Băiţa din judeţul Bihor, Bacău şi Oneşti din judeţul Bacău, Maieru, Rodna şi Şanţ din judeţul Bisixiţa-Năsăud, Crizbav, Feldioara, Victoria şi Făgăraş din judeţul Braşov, Brăila, Tichileşti şi Chişcani din judeţul Brăila, Anina, Armeniş, 2 Ciudanoviţa, Moldova Nouă,

Oţelu Roşu şi Reşiţa din judeţul Caraş-Severin, Aghireşu, Câmpia Turzii, Căpuşu Mare, Dej, lara şi Turda din judeţul Cluj, Năvodari din judeţul Constanţa, Baraolt din judeţul Covasna, Târgovişte şi Titu din judeţul Dâmboviţa, Galaţi din judeţul Galaţi, Brăneşti, Bâlteni, Bustuchin, Câlnic, Drăgoteşti, Fărcăşeşti, loneşti, Mătăsari, Motru, Negomir, Plopşoru, Prigoria, Roşia de Amaradia, Rovinari, Urdari şi Turceni din judeţul Gorj, Aninoasa, Baia de Criş, Băiţa, Brad,

Călan, Certeju de Sus, Criscior, Vaţa de Jos, Răchitova, Deva, Ghelari, Hunedoara, Lupeni, Orăştie, Petrila, Petroşani, Şoimuş, Teliucu Inferior, Uricani, Veţel, Vulcan din judeţul Hunedoara, Ciulniţa şi Slobozia din judeţul Ialomiţa, Borşa din judeţul Maramureş, Săvineşti din judeţul Neamţ, Brazi şi Ploieşti din judeţul Prahova, Broşteni,

Crucea, lacobeni, Ostra, Stulpicani şi Vatra Domei din judeţul Suceava, Fârdea, Margina, Nădrag şi Tomeşti din judeţul Timiş, Mina Altân Tepe din judeţul Tulcea, Berbeşti şi Râmnicu Vâlcea din judeţul Vâlcea, pe o rază de 8 km în jurul localităţii în care se află situl contaminat, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani fără penalizarea prevăzută la alin.(4)”.

Prevederile noului amendament se vor aplica retroactiv

În conținutul proiectului, cei 46 de parlamentari spun că propunerea legislativă, odată intrată în vigoare, va puta fi aplicată retroactiv datei la care a fost emisă Legea 263/2010, astfel că se va lua în calcul inclusiv această perioadă pentru această categorie socială vizată de amendamentatul legisativ propus.

Propunerea legislativă prevede şi faptul că stagiului de cotizare în condiţii speciale de muncă va fi asimilat şi perioadei de dinainte de 1 aprilie 2010 pentru cei care au muncit în aceste condiţii. Astfel, prevederile propunerii ar urma să se aplice şi retroactiv. egea pensiilor publice prevede că aceia care au muncit în condiţii speciale de muncă beneficiază de o reducere a vârstei standard de pensionare cu jumătate din anii munciţi în aceste condiţii.

Prin adoptarea prezentului act normativ se elimină inechităţile rămase în actualul cadru normativ între angajaţii care au desfăşurat activităţi cu afectarea relativ similară a sănătăţii.

Pentru că prezenta lege ar putea să genereze un impact asupra bugetului asigurărilor sociale de stat, propunem ca intrarea in vigoare a legii să fie începând cu anul  următor publicării acesteia în Monitorul Oficial”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.”, se mai spune în justificarea parlamentarilor, conform playtech.ro.

Vezi și:

Vești bune pentru această categorie de tineri! Vor beneficia de noi sume de bani

Mare atenție, șoferi! Amendă de 2.900 de lei pentru cei care nu respectă aceste reguli în trafic

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare