Vești pentru angajați! Concediul are parte de modificări

Autor: Alexandra Iana, redactor

Publicat: 08-01-2021 12:15

Actualizat: 08-01-2021 11:25

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Bugetarii care cumulează două funcții primesc concediu de odihnă de la ambii angajatori, scrie avocatnet.ro.


Această regulă a apărut în aprilie 2020, ca urmare a faptului că, anterior, bugetarii primeau concediu de odihnă numai pentru funcția de bază, iar pentru cealaltă funcție își puteau lua concediu fără plată

Concediul de odihnă pentru perioada dintre concedierea ilegală și reintegrarea în funcție

În cazul concedierii ilegale a unui salariat, acesta poate să conteste decizia prin care a fost dat afară în instanță și să obțină obligarea angajatorului la reintegrarea în funcție. Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis, în vara lui 2020, că, în această situație, angajatul reintegrat are dreptul la concediu de odihnă pentru perioada între momentul concedierii și cel al revenirii la fostul angajator.

În plus, dacă, ulterior reintegrării, relația de muncă încetează și salariatul nu și-a efectuat zilele de concediu de odihnă la care avea dreptul în perioada menționată mai sus, acesta trebuie să fie compensat.

Vezi și:


Schimbări importante! Mii de români sunt vizați



DNA turează motoarele! După lovitura dată lui Costel Alexe, procurorii ar urma să calce pragul USR-PLUS!


Veste importantă! Se acordă noi beneficii salariale în acest an. Cine poate beneficia de acești bani

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri