Reprezentanţii Preşedinţiei române a Consiliului şi ai Parlamentului European au ajuns la un acord informal cu privire la un regulament care va spori securitatea cărţilor de identitate ale cetăţenilor Uniunii Europene.
Ministerul Afecerilor Interne anunţă că noile norme propuse vor îmbunătăţi securitatea acestor documente prin introducerea unor standarde minime, atât pentru informaţiile conţinute, cât şi pentru elementele de securitate comune tuturor statelor membre care le emit.
„Securitatea pe întreg teritoriul UE nu poate fi realizată decât prin asigurarea securităţii în fiecare stat membru. Noile norme privind standardele de securitate pentru documentele de identitate ne vor permite să depistăm mai uşor cazurile de fraudare a documentelor şi de furt de identitate, îngreunând acţiunile teroriştilor şi infractorilor şi facilitând totodată libera circulaţie a călătorilor de bună credinţă”, a declarat Carmen Dan, ministrul Afacerilor Interne, potrivit News.ro.
Potrivit oficialilor MAI, cărţile de identitate vor trebui produse în format uniform de card de credit (ID-1), să includă o zonă de citire optică şi să respecte standardele minime de securitate stabilite de OACI (Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale). Acestea vor trebui, de asemenea, să includă o fotografie şi două amprente digitale ale titularului, stocate în format digital, pe un cip fără contact. Cărţile de identitate vor indica codul de ţară al statului membru emitent, în interiorul unui steag al UE.
Cărţile de identitate vor avea o perioadă minimă de valabilitate de 5 ani şi o perioadă maximă de valabilitate de 10 ani. Statele membre pot elibera cărţi de identitate cu o perioadă de valabilitate mai lungă persoanelor cu vârsta peste 70 de ani. În cazul în care se emit cărţi de identitate pentru minori, acestea pot avea o perioadă de valabilitate mai mică de 5 ani.
Ministerul Afacerilor Interne are deja un proiect prin care să adapteze legislaţia naţională la cerinţele europene.
„În noile cărţi de identitate ale cetăţenilor români vor fi introduse elemente de siguranţă în plus faţă de cele actuale în scopul de a facilita călătoria în afara ţării, dar şi pentru a facilita accesul la anumite sisteme informatice ale unor instituţii publice. De asemenea, după modificarea legislaţiei vor putea fi eliberate cărţi de identitate şi pentru minorii cu vârste sub 14 ani, la solicitarea părinţilor sau a reprezentanţilor legali”, au mai transmis oficialii MAI.
Potrivit acestora, mandatul de negociere prevede că noile norme vor intra în vigoare la 2 ani de la adoptare, aceasta însemnând că până la data respectivă toate documentele noi eliberate trebuie să îndeplinească noile criterii.
„În general, cărţile de identitate existente care nu îndeplinesc cerinţele nu vor mai fi valabile la 10 ani de la data aplicării noilor norme sau la expirarea lor, oricare dintre acestea survine mai întâi. Cărţile de identitate eliberate cetăţenilor cu vârsta de peste 70 de ani vor rămâne valabile până la expirarea lor, cu condiţia ca acestea să îndeplinească standardele de securitate şi să aibă o zona de citire optică”, a mai transmis MAI.
Cardurile cel mai puţin sigure, care nu îndeplinesc standardele minime de securitate sau nu au o zonă de citire optică vor expira în termen de cinci ani.
Potrivit MAI, noile norme propuse includ garanţii solide privind protecţia datelor, pentru a asigura faptul că informaţiile colectate nu ajung la persoanele nepotrivite. Mai exact, autorităţile naţionale vor trebui să asigure securitatea cipului fără contact şi a datelor stocate în acesta, astfel încât cipul să nu poată fi piratat sau accesat fără permisiune.
În plus, noile norme se referă doar la securitatea informaţiilor care vor fi stocate în cărţile de identitate. Acestea nu constituie temei juridic pentru crearea unei noi baze de date la nivel naţional sau la nivelul UE, aceasta fiind o chestiune care ţine de legislaţia naţională, care trebuie să fie în deplină conformitate cu normele privind protecţia datelor.
Vezi și
Veste proastă pentru pensionari! Au rămas fără acest ajutor
Lovitură dură pentru toți clienții RCS&RDS! Se aplică la 1 martie 2019
Țiriac dă mega-lovitura! Ce sume câștigă acesta fără a face nimic
Vești pentru români! Carțile de identitate se schimbă și vor avea un nou format
Trending

22 sepActual
Fructul bizar și mic care apare în Lidl. Mulți români habar n-au că există, va fi stoc limitat

22 sepEconomie
Termoenergetica București anunță când încep probele de căldură pentru Capitală. Locuitorii care stau la bloc și nu au centrală

22 sepPolitica
AUR anunță decizia în privința lui Mureșan și numește „singura soluție" de ieșire din criză

22 sepPolitica
UDMR, mesaj tranșant pentru Siegfried Mureșan dacă nu strânge voturile necesare în Parlament

22 sepEconomie
S-a zis cu voucherele de vacanță. Declinul evident al acestui „beneficiu" nu mai poate fi ascuns, schimbările condițiilor își spun cuvântul

22 sepSocial
Un balcon a căzut de la etajul 7 al unui bloc din București și a avariat o mașină

22 sepPolitica
Siegfried Mureșan anunță termenul pentru depunerea listei noului Guvern. Decretul de numire, semnat de președinte

22 sepEconomie
Parchetul condus de Laura Codruța Kövesi a destructurat o rețea transfrontalieră de evaziune fiscală. Pagube de peste 3 milioane de euro

22 sepPolitica
Legitimația falsă a lui Călin Georgescu a devenit virală. Mulți tineri fac haz de ce au găsit procurorii în vila din Mogoșoaia

22 sepPolitica
Voluntari nu mai este oraș. „Senatul este pe cale să-i facă un cadou primarului Pandele”, acuză o senatoare USR
Articole Similare

22 sepEntertainment
Black Friday 2026. Când au loc cele mai mari reduceri din an, la supermarketuri și magazinele online de top

22 sepEconomie
Parchetul condus de Laura Codruța Kövesi a destructurat o rețea transfrontalieră de evaziune fiscală. Pagube de peste 3 milioane de euro

22 sepEconomie
Se va lucra în 3 schimburi la BMW. Muncitorii auto de la Debrecen au convins gigantul că fabrica merită să funcționeze 24/24

22 sepVideo
Ar putea România să treacă prin ce a pățit Polonia acum? Țara a fost retrogradată de Moody’s la junk, după 2 decenii

22 sepEconomie



