Joe Biden Vladimir Putin

sursa foto:  playtech.ro

Vești proaste pentru Vladimir Putin! Joe Biden: ‘Statele Unite își vor consolida pozițiile militare în Europa’

SUA ‘îşi vor consolida poziţiile militare în Europa’ pentru ca NATO să poată ‘răspunde la ameninţările venite din toate direcţiile şi în toate domeniile: terestru, aerian şi maritim’, a declarat preşedintele american Joe Biden.

 

În cadrul acestui summit ‘istoric’ al Alianţei, potrivit lui, el a anunţat o consolidare a prezenţei militare şi a capacităţilor americane în Spania, Polonia, România, în statele baltice (Estonia, Letonia şi Lituania), în Marea Britanie, Germania şi Italia, potrivit AFP şi EFE.

‘Suntem la întâlnire’ şi ‘demonstrăm că NATO este mai necesară ca oricând’, a declarat preşedintele americane, alături de secretarul general al Organizaţiei, Jens Stoltenberg.

Mai exact, Biden a amintit că SUA au desfăşurat deja în acest an ‘20.000 de militari suplimentar în Europa pentru a ne întări liniile ca răspuns la iniţiativele agresive ale Rusiei’.

 

Joe Biden a confirmat totodată că Washingtonul va ridica de la 4 la 6 numărul distrugătoarelor sale de la baza navală Rota din Spania.

 

Prima putere mondială va stabili, de asemenea, în Polonia ‘un cartier general permanent al Corpului 5 al armatei americane’.

‘Vom menţine o brigadă suplimentară’ compusă în total din 5.000 de persoane, care îşi va avea baza în România, a declarat Joe Biden, adăugând că SUA vor proceda la ‘desfăşurări suplimentare în statele baltice’.

‘Vom trimite două escadrile suplimentare’ de avioane de luptă F-35 în Regatul Unit şi vom ‘poziţiona capacităţi suplimentare de apărare aeriană’ în Germania şi Italia, a mai detaliat preşedintele american într-un scurt discurs în faţa presei.

Preşedintele rus Vladimir Putin ‘şi-a dorit o +finlandizare+ a Europei’, adică o evoluţie a ţărilor membre ale Alianţei spre poziţia de neutralitate care a fost istoric cea a acestei ţări nordice, dar obţine dimpotrivă o ‘+NATO-izare+ a Europei’, a salutat Joe Biden.

Finlanda, istoric nealiniată, precum şi Suedia se pregătesc să adere la NATO, după ce Turcia şi-a ridicat dreptul de veto marţi seară, în timp ce Alianţa a dat dovadă de o unitate aproape fără cusur de la începutul războiului în Ucraina, informează agerpres.ro.

Vezi și:

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, vești bune pentru Volodimir Zelenski: ‘Ucraina poate conta pe noi atât timp cât va fi necesar’

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare