Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat că a aplicat amenzi de peste un milion de lei, în urma a noi controale efectuate la marii operatori economici care comercializează legume şi fructe, în întreaga ţară.
„Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) continuă campania de control pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind protecţia consumatorilor la comercializarea legumelor şi fructelor proaspete în marile lanţuri de magazine tip hipermarket/supermarket, depozite şi pieţe en-gros, începută în această primăvară”, informează comunicatul.
Astfel, în perioada 2-16 mai, s-a desfăşurat o nouă serie de acţiuni de control în toate judeţele ţării şi în Municipiul Bucureşti, în care au fost verificaţi 656 operatori economici, din care la un număr de 341 (52%) s-au constatat abateri de la prevederile legale în vigoare.
A fost verificată o cantitate de 376,7 tone fructe şi legume proaspete din care 57,7 tone (15,3%) nu se încadrau în prevederile legale.
„Ca urmare a deficienţelor constatate, comisari ANPC au dispus următoarele măsuri: oprirea definitivă şi retragerea de la comercializare a 21 tone fructe şi legume, în valoare de 238.398 lei, produse improprii consumului uman; oprirea temporară de la comercializare a a 17 tone fructe şi legume în valoare de 101.884 lei până la remedierea neconformităţilor constatate; aplicarea de 427 sancţiuni contravenţionale dintre care 217 avertismente şi 210 amenzi contravenţionale în valoare de 1.076.600 lei pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor”, se mai precizează în comunicat.
Între principalele abateri constatate, în timpul acţiunilor de control, a fost faptul că: legumele şi fructele aveau menţiunea pe etichetă „calitatea I”, dar, în fapt, erau pătate, deshidratate sau cu consistenţă moale; legumele şi fructele erau depreciate calitativ (cu consistenţă modificată, cu lovituri mecanice, cu colonii de mucegai etc.).
De asemenea, lipsea menţiunea ţării de origine şi a calităţii legumelor şi fructelor şi nu erau afişate informaţii privind calibrul, soiul şi calitatea legumelor şi fructelor comercializate în vrac. În plus, precizează ANPC, informaţii eronate/înşelătoare erau afişate pe eticheta aflată la vânzare comparativ cu menţiunile inscripţionate pe ambalajul legumelor şi fructelor.
S-a constatat totodată că exista o neconcordanţă între informaţiile de la raft şi cele din avizul de însoţire a mărfii, cu privire la provenienţa acesteia, dar şi o neconcordanţă între preţul de la raft faţă de preţul de la casă.
În unele cazuri, nu erau afişate preţurile de vânzare sau lipseau autorizările necesare spaţiului de vânzare.
„Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor îi asigură pe cetăţeni, că nu tolerează nicio abatere de la prevederile legale şi că va supraveghea, la fel ca până acum, piaţa şi se va asigura, în continuare, de respectarea drepturilor consumatorilor”, subliniază ANPC, informează news.ro
Vezi și
Vești uriașe, români! Iată cum vă puteți majora pensia
EXCLUSIV Conexiune-surpriză! ‘Sponsorul’ șefului USR, angajatorul liderului #Rezist
Surpriză totală! Ce funcție avea Radu Mazăre în Madagascar
Vești proaste! Se dau amenzi usturătoare
Trending

11 febActual
Apartamentele pe care nimeni nu vrea să le cumpere ar fi cele mai bune în caz de cutremur. Imobilele sunt evitate de români, chiar dacă au prețuri mici

11 febActual
CNA îngenunchează Realitatea Plus. Emisia postului TV deținut de Maricel Păcuraru se suspendă pentru trei ore

11 febPolitica
Partid nou pentru Călin Georgescu. Anunțul făcut din America despre viitoarea formațiune politică pe care o va conduce fostul candidat la președinție

11 febActual
USR-ista care dă de pământ cu CCR. „Balamuc” în sistemul de justiție din România

11 febPolitica
Lia Olguța Vasilescu, „soră” cu Gabriela Firea. Ambele primărițe, au fost și colege de breaslă înainte de intrarea în PSD

11 febPolitica
Meseria lui Călin Georgescu, înainte de a intra în viața politică. A avut o carieră diplomatică și în vremea lui Nicolae Ceaușescu

11 febEntertainment
Anca Alexandrescu, îmbrățișată de CNA în fața unui post concurent. Prezentatoarea TV fusese atacată într-o emisiune, fără drept de replică

11 febActual
Vilele rușilor de pe Lacul Snagov despre care nu vorbește nimeni. Casele de lux au rămas la compatrioții lui Vladimir Putin

11 febPolitica
Nicușor Dan l-a exasperat pe Valeriu Nicolae. Cea mai mare întrebare pentru șeful statului: „Nicule, frățioare, ești sigur că vrei să fii președinte?”

11 febPolitica
De ce sunt huliți Ilie Bolojan și Nicușor Dan? Un fotograf a găsit răspunsul și l-a atacat pe Sorin Grindeanu
Articole Similare

11 febEconomie
Directorul general al Altex subliniază criza în care se află România: „Am intrat, dar nu avem cifre care să ne spună că suntem acolo”

08 febEconomie
Atenționarea lui Mugur Isărescu dă fiori. România se află într-o situație delicată din punct de vedere economic

07 febEconomie
BNR avertizează asupra riscurilor economice din 2026. Ce spun băncile despre taxe, credite și piața muncii
07 febEconomie
Greșeală de 44 de miliarde de dolari: O bursă crypto a trimis din greșeală o avere utilizatorilor săi

06 febEconomie



