sursa foto:  realitateaoltului.ro

Vești teribile pentru pensionari și copii! De ce nu se pot face majorările promise

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache a explicat de ce  majorările promise de Executiv nu pot deveni realitate momentan.

„Consecinţele practice sunt că nu se adoptă bugetul şi cu fiecare zi de întârziere autorităţile locale sunt obligate să se încadreze în acel 8% din anul trecut. Creşterile semnificative, de la alocaţii până la pensii, atâta timp cât nu avem un buget, nu pot fi aplicate. În fiecare zi de întârziere cei care nu primesc fie alocaţii, fie pensii, fie salarii, să se uite spre Cotroceni şi spre preşedintele Iohannis”, a afirmat Iordache.

Întrebat dacă vor fi probleme cu plata pensiilor şi a salariilor, el a răspuns: „Nu, eu discutam de creşteri. Sunt anumite creşteri prevăzute în buget şi toate aceste creşteri, fie că discutăm de autorităţi, fie de alocaţii, sunt cuprinse în capitol distinct în buget şi atâta timp cât nu avem un buget promulgat toate aceste creşteri pe care noi le-am anunţat nu pot fi aplicabile”.

 

Astăzi, CCR a respins sesizarea lui Iohannis privind bugetul statului.

Vezi și:

Surse Va fi măcel! Pe cine calcă pe bătături Olguța Vasilescu – Luptă aprigă în Guvern

PNL vine cu un nou proiect! Cine poate primi tichete în valoare de 400 lei

Vești dure pentru șoferi! Nimeni nu va scăpa de plata acestor taxe

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare