Angajatorii au câteva avantaje față de alte firme, printre care se numără o subvenție de 2.250 de lei de la stat pentru statul român.
Potrivit legislației în vigoare, autoritățile și instituțiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care au cel puțin 50 de angajați, au obligația de a angaja persoane cu handicap într-un procent de cel puțin 4% din numărul total de angajați.Pe de alta parte, cei care nu angajează persoane cu handicap în condițiile prevăzute, plătesc lunar către bugetul de stat o sumă reprezentând salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată înmulțit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap.
Facilitățile acordate angajatorilor care încadrează în muncă absolvenți cu handicap
Trebuie știut că angajatorii care încadrează în muncă pe durată nedeterminată absolvenți din rândul persoanelor cu handicap primesc lunar, pentru fiecare absolvent, suma de 2.250 lei pe o perioadă de 18 luni, fiind obligați să mențină raporturile de muncă sau de serviciu cel puțin 18 luni.
"Suma se acordă angajatorilor care beneficiază de aceste subvenții și în situația în care, în perioada de acordare a subvențiilor sau în perioada în care există obligația legală de menținere a raporturilor de muncă, absolvenții instituțiilor de învățământ din rândul persoanelor cu handicap nu mai au statut de persoană cu handicap, conform legii."
Facilitățile acordate firmelor care încadrează în muncă persoane cu handicap înregistrate ca șomeriAngajatorii care în raport cu numărul de angajați, și-au îndeplinit obligația, potrivit legii, de a încadra în muncă persoane cu handicap, precum și angajatorii care nu au această obligație legală, dacă încadrează în muncă pe durată nedeterminată persoane cu handicap și le mențin raporturile de muncă sau de serviciu cel puțin 18 luni beneficiază pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată, de o sumă în cuantum de 2.250 lei, scrie dcbusiness
Vezi și:
EXCLUSIV După Poliție și Jandarmerie, alte două instituții de forță vor fi decapitate! Unde va ‘umbla’ Guvernul Orban (surse)
Ultima mutare în forță pe care o va face Viorica Dăncilă, înainte de votul pe Guvernul Orban! Milioane de români sunt vizați















