După aplicarea „Revoluției Fiscale” și a noii Legi a salarizării, mii de bugetari au primit salarii mai mici. Chiar dacă ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a afirmat că doar 3% din angajații din sistemul bugetar au remunerații mai mici, sindicatele susțin că e vorba de cel puțin 25% din salariații de la stat.
Transferul contribuțiilor le-a adus angajaților APIA salarii mai mici chiar și cu 1.300 de lei. Este vorba despre unii dintre șefii de birouri. În cazul consilierilor superiori, salariile au scăzut cu 300 de lei față de anul trecut. În aceste condiții, angajații APIA spun că vor depune contestații la centrul județean și sunt hotărâți să dea Guvernul în judecată, scrie Digi24.ro.
O altă nemulțumire este legată de legea 153 care, după ce a intrat în vigoare, salariații din teritoriu sunt plătiți după o altă grilă față de cei din aparatul central, ceea ce, în opinia sindicaliștilor, este o discriminare.
Vezi și Mutare de proporții! Frații „Dedeman” ATACĂ o nouă piață – Unde vor să se IMPUNĂ
O lege care va intra în vigoare peste trei luni va face prăpăd: Mii de români sunt vizați – ce trebuie să facă pentru a nu fi sancționați
Ce salariu IMPRESIONANT are șeful unității de ELITĂ DNA Ploiești – Cât de bogat e, de fapt, Lucian Onea
Noi victime ale „Revoluției Fiscale”! Cine a primit salarii cu 1.000 de lei mai mici
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 14-02-2018 12:23
Trending

11 octEntertainment
„Adio” Whatsapp pentru acești utilizatori. Rămâi fără cont, nu este o eroare a aplicației de la Meta

11 octEntertainment
Cum poți scăpa de amenda de radar. Regula care îi poate fi utilă oricărui șofer din România

11 octPolitica
Vladimir Putin, recompensă pe capetele de CEO. Rusia ar plănui asasinarea șefilor marilor companii europene

11 octEntertainment
Tensiunea arterială 120/80 mai este valoarea ideală? Ce spun noile ghiduri în 2026

11 octEntertainment
Când ai, legal, dreptul de a-ți primi garanția de închiriere încă. Dacă proprietarul nu-ți dă banii, poți acționa în instanță

11 octEntertainment
Cât trebuie să câștigi lunar pentru un trai confortabil în Grecia în 2026

11 octPolitica
Vama Halmeu, dosar uriaș de corupție. Șefii reținuți, sumele descoperite de procurori

11 octEconomie
Tezaur, noua ediție lansată de stat. Dobânzile oferite la depozitele pentru populație

11 octEconomie
Autostrada din România pe care ar bloca-o Diana Buzoianu. Șeful CNAIR a acuzat-o direct pe șefa Mediului

11 octEconomie
Șantierul Naval Mangalia, vândut. Cine a cumpărat compania și ce se va schimba
Articole Similare

11 octEconomie
Mii de pensionari vor încasa încă 1.000 de lei la pensie, în 2026. Cine va beneficia de ajutorul de la stat și când

11 octEconomie
Încă o fabrică din România, vândută. Ce se va alege de angajați, la schimbarea patronului

11 octEconomie
Autostrada din România pe care ar bloca-o Diana Buzoianu. Șeful CNAIR a acuzat-o direct pe șefa Mediului

11 octEconomie
Semne bune anul viitor nu are. Cele mai mari riscuri pentru economia României în 2027

11 octEconomie



