Victor Ciutacu sare la gâtul lui Raed Arafat: 'Până nu îl dă afară, nu pleacă. Și nu-l dă, după cum vedem'

Autor: Cătălin Motea

Publicat: 29-01-2021 12:45

Actualizat: 29-01-2021 12:59

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Jurnalistul Victor Ciutacu, a transmis că treaba şefului DSU este ''să coordoneze intervenţia, nu să ţipe la lume''. El precizează că la noua coaliție guvernamentală postul domnului Arafat nu s-a pus în discuţie.


''Continuăm să ardem ca şobolanii în spitale şi să ţipe domnul Arafat la noi. Domnul Arafat, dacă nu-l ţin nervii, să se ducă la Obregia să ia o pauză şi după să-şi dea demisia.


Într-o situaţie de genul ăsta, în care nişte pacienţi ard de vii în nişte spitale din cauza unui stat impotent, reprezentat de demnitari ca domnul Arafat, singurul lucru pe care-l poţi face e să-ţi ceri scuze, nu să urli la rudele pacienţilor.

Înţeleg că domnul Arafat face pe satrapul la el la ISU, dar să aibă nişte consideraţie pentru oamenii ăia care au venit şi suferă. Nişte oameni au ars în spitalele statului în care domnul Arafat e secretar la MAI. Treaba dânsului ar trebui să coordoneze intervenţia, nu să ţipe la lume”, a declarat Victor Ciutacu, la România TV.

Întrebat dacă Raed Arafat ar trebui să-şi dea demisia, Victor Ciutacu a afirmat că „până nu îl dă afară, nu pleacă”.


''N-are nici bunul simţ s-o facă (să-şi dea demisia). E ca Halagian când era antrenor la Dinamo. Până nu îl dă afară, nu pleacă. Şi nu-l dă, după cum vedem.

Inclusiv la noua coaliţie guvernamentală, postul domnului Arafat nu s-a pus în discuţie. Chiar nu se întreabă nimeni de ce omul ăsta e de neînlocuit? De ce nimeni nu se atinge de Raed Arafat orice s-ar întâmpla?

Nu spun că Raed Arafat e de vină pentru incendiul ăsta. Nu sunt absurd, dar să se controleze'', a mai spus Ciutacu.

De asemenea, Victor Ciutacu a afirmat că modul în care a fost gestionată intervenţia la incendiul de la Institutul „Matei Balş” descrie „haosul tipic românesc”.


„E haosul tipic românesc. Într-o situaţie de genul acesta, îi înţeleg pe cei de la Matei Balş pentru că i-a luat ca din oală toată povestea asta.

Există 100.000 de cetăţeni plătiţi în statul ăsta ca să gestioneze situaţiile de urgenţă. Domnul Arafat are pregătită o celulă de criză pentru situaţii de genul ăsta? Pe partea de comunicare cu rudele, cu pacienţii?

La noi umanitatea lipseşte, dincolo de probleme de bani. Nu mai ştiu să fie oameni. Asta e problema”, a mai menţionat Ciutacu, informează româniatv.net

Citește și:

După incendiul de la Matei Balș, Gheorghe Piperea a răbufnit: Nemernicii de la butoane au lăsat să se repete nenorocirea de la Piatra Neamț

USR-PLUS face implozie: ‘Să-ți fie rușine, Claudiu Năsui. Și?’/ Adversarul lui Clotilde Armand, scos din joc pentru un angajament cu Securitatea!

Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, s-a sucit! Ce declara când era în Opoziție: Fac parte dintr-un partid care se delimitează ferm de colaboratori ai fostului regim

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri