După cum se poate observa în imaginile de mai jos, Diana Șoșoacă cântă în limba rusă.
La finalul melodiei, aceasta întreabă ironic: „Să mai zic <<Slava>>?”.
Scena s-a petrecut la un eveniment organizat de Nașul TV, televiziunea lui Radu Moraru, cu prilejul aniversării unei jurnaliste.
Diana Șoșoacă, live din Ambasada Rusiei la București
În luna februarie a acestui an, Șoșoacă a intrat în direct, la emisiunea Ancăi Alexandrescu de la Realitatea Plus, din interiorul Ambasadei Rusiei la București.
Diana Șoșoacă a fost prezentă la o recepție a Ambasadei Rusiei și i s-a pus la dispoziție o cameră specială, pentru a putea intra în direct.
Și-n toamna anului trecut, Șoșoacă a mers la o recepție a Ambasadei Ruse
Diana Șoșoacă, senator independent, și fostul ministru de Externe, Adrian Severin, au fost prezenți la recepția organizată de Valery Kuzmin, ambasadorul Rusiei la București, cu ocazia zilei unității naționale a țării conduse de Vladimir Putin.
Ambasada Federației Ruse la București a făcut publice o serie de poze de la eveniment, în care apar Diana Șoșoacă și Adrian Severin.


















