VIDEO Ludovic Orban către Johannes Hahn: 'Guvernul pe care-l conduc, este extrem de important ca toate deciziile europene'

Autor: Cătălin Motea

Publicat: 15-10-2020 13:45

Actualizat: 15-10-2020 13:08

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Premierul României Ludovic Orban s-a întâlnit cu Johannes Hahn, comisarul european pentru buget şi administraţie, aflat într-o vizită la Bucureşti.


"Discuţia de astăzi a fost o discuţie extrem de importantă pentru că a vizat aspecte fundamentale privitoare la viitorul Uniunii Europene, cu precădere am discutat problema exerciţiului financiar multianual, a bugetului UE pe 2021 - 2027 şi, de asemenea, am purtat o discuţie privitoare la Planul de relansare economică al Uniunii Europene şi cu specificitate pe structura Planului naţional de Rezilienţă şi Recuperare.

În discuţiile pe care le-am purtat, am evidenţiat că noi vom susţine Comisia Europeană şi poziţia noastră va fi aceea de a sprijini adoptarea cât mai rapidă a tuturor reglementărilor necesare, astfel încât atât bugetul UE, reglementările aferente exerciţiului financiar multianual să fie adoptate într-un termen cât mai scurt şi, de asemenea, toate detaliile legate de Programul de relansare economică, care a fost adoptat de Consiliul European", a spus Ludovic Orban, la Palatul Victoria, după întâlnirea cu Johannes Hahn.

Şeful Guvernului a subliniat importanţa unei cooperări apropiate cu Comisia Europeană.


"Considerăm că un dialog şi o cooperare apropiată între Comisia Europeană şi guvernele ţărilor europene, Guvernul pe care-l conduc, este extrem de important pentru ca toate oportunităţile care s-au născut din deciziile europene, atât cele privitoare la bugetul UE, cât şi cele privitoare la Facilitatea de Recuperare şi Rezilienţă să poată să genereze o relansare cât mai rapidă a economiei la nivel european, sigur, ţinând cont de priorităţile care au fost fixate de Comisie, legate de Europa inteligentă, legate de investiţii serioase în inovare, cercetare-dezvoltare, soluţii inteligente de digitalizare, de asemenea prioritatea privitoare la o Europă verde cu atingerea obiectivelor care sunt stabilite în reglementările adoptate la nivel european", a afirmat Orban.

În context, şeful Executivului a mulţumit comisarului european pentru buget şi administraţie pentru colaborarea bună avută cu Guvernul de la Bucureşti.


"Îi mulţumesc domnului Hahn şi pentru colaborarea foarte bună pe care am avut-o, domnul Hahn fiind la al treilea mandat. Mandatul anterior am avut relaţii extrem de serioase, întrucât s-a ocupat de portofoliul important de vecinătate şi de extindere a Uniunii Europene, fiind un partener extrem de apropiat de România.

De asemenea, îi mulţumesc pentru colaborarea foarte bună pe care o avem şi îl asigur că între Guvernul României şi domnia sa este o comunicare permanentă, un dialog şi o susţinere a tuturor demersurilor care pot să ducă la decizii benefice la nivel european", a mai declarat Orban, informează agerpres.ro

https://www.facebook.com/guv.ro/videos/659084411712053

Citeşte şi:

EXCLUSIV Guvernul Orban lasă o portiță larg deschisă STS-ului! Serviciul ar putea să aibă acces la contractele de muncă ale bugetarilor

Gheorghe Piperea, reacție pentru Bugetul.ro, după ce judecătorii au amânat pronunțarea în scandalul Clotilde Armand-Dan Tudorache

Codul Muncii are parte de modificări! Ministrul Violeta Alexandru a făcut anunțul
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri