Video. 'Șoșoacă!' - 'Trupele Speciale' ale Poliției Locale ajung în fața Comisiei de Disciplină

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 12-07-2021 14:07

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Misiuni în ritm de manele - prin asta se caracterizează echipa de intervenții a Poliției Locale Bârlad.


Doi agenți ai Poliției Locale, pregătiți de intervenție, s-au filmat în timp ce fredonau manele și goneau cu mașina pe străzile din România.


Cătălin G. și Laurențiu R. au demonstrat că au și preocupări politice, strigând pe ritmul manelelor : «Șoșoacă». Noroc că din acea euforie nu s-a ajuns la o tragedie, fiindcă mașina celor doi gonea cu viteză pe șosea, iar ei numai atenți nu erau, fiind preocupați mai degrabă de versurile piesei și de mișcările lascive, decât de condus. La Poliția Locală, astfel de trăsnăi nu sunt singulare. Să ne mai amintim de cazul polițistului care-și vindea pe OLX uniforma din dotare. Noroc că nu și-a scos și arma la vânzare, scrie
Vremea Nouă.


Să fie caldă apa, /Să se bălăcească fata!” au fost versurile care i-au scos din minți pe cei doi polițiști locali, îmbracați în uniformă și cu mare chef de distracție. Fără să le mai pese că circulă pe drumuri publice, cu coatele pe geam, ca șmecherii, cei doi chiuiau și hăhăiau ca apucații pe ritmurile unei manele, în timp ce șoferul avea grijă să plaseze corespunzător telefonul, pentru a imortaliza momentul artistic de mare intensitate. Pe versurile, “Că și-a luat costum de baie colorat,/ Unicat și mulat,/ Îi stă bine parcă e turnat” cei doi polițisti locali de la intervenții dansau lasciv în mașină, imaginându-și fata cum se bălăcea în mare și, cum centurile îi încurcau, nici nu le-au mai pus. Acest moment de glorie filmat și plasat pe rețelele de socializare e dovada perfectă ca șoferului să-i fie reținut permisul ce conducere. Fiindcă și-a folosit telefonul în timp ce conducea mașina, dar și că avea atenția distrasă de la condus de melodia ascultată la maxim sunt condiții suficiente pentru ca șoferul să fie lăsat fără permis și să plătească o amendă contravențională. Așa că, pentru aceștia va veni furtuna, așa cum spune și melodia cântată de Carmen Chindriș: “Sper să prindem vreme bună și să nu fie furtună”!

Vasile Chelaru, șeful Poliției Locale, a mărturisit reporterilor de la Vremea Nouă că știa de filmare de două zile și că deja a demarat o anchetă disciplinară internă. Până la acest moment nu se știe dacă cei doi erau într-o misiune sau nu. Conform declarațiilor acestora, se pare că veneau spre serviciu, erau în mașina personală a unuia dintre ei, însă afirmațiile nu au fost verificate. “Am văzut și eu acum două zile acest video și am demarat o cercetare disciplinară a celor doi. Ei spun că nu se aflau într-o misiune, iar momentul filmat de ei ar fi în timpul când ei veneau la serviciu pentru a-și prelua tura. Chiar dacă sunt din Bârlad, se pare că unul dintre ei era la o casă particulară la Bădeana și și-a rugat colegul să vină să-l ia la serviciu pentru a nu întârzia. Eu nu înțeleg de ce erau așa euforici, dar ancheta va stabili toate circumstanțele. Vom verifica dacă într-adevăr filmarea nu era în timpul orelor de program și cum a ajuns acel material video pe rețelele de socializare. Cei doi angajați până acum au avut o conduită ireproșabilă, chiar sunt doi polițiști locali de nădejde, cu inițiativă. Nu știu ce sancțiuni vor primi, noi avem stabilite prin regulament o serie de măsuri de la avertisment, mustrare scrisă sau reducerea salariului pe o perioadă de timp definită”, a spus comandatul Poliției Locale.

Vezi și Protest în fața Ministerului de Interne: Comisarul-șef executat de conducerea Poliției a ieșit în stradă!

https://www.youtube.com/watch?v=kGjRY10yhbY&feature=emb_title
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri