Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a anunțat marţi seară că statul va sprijini angajatorii cu salariile angajaţilor pe o perioadă de aproximativ 3 luni.
Sprijinul pentru revenirea în activitate ar putea fi de 35% - 45% din valoarea brută a costului salarial, fiind la început de tip fix şi apoi redus, pe măsură ce activitatea companiei este reluată, a afirmat, marţi seara, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru.
"Urmează să decidem (cuantumul pentru măsurile de susţinere activă care presupun acoperirea unei părţi din costul salarial - n.r.) prin consultările pe care le avem. Avem direcţii care variază de la 35% - la 45%. Pe aici suntem cu discuţiile între noi şi partenerii sociali. Ţin cont de părerile acestora", a spus Alexandru, la postul public de televiziune.
Ministrul Muncii a precizat că sprijinul va fi calculat la valoarea brută din costul salarial pentru că se doreşte "să se imprime această cultură a plăţii contribuţiilor către stat".
"Rămâne să decidem care este perioada de acordare a acestui sprijin pentru revenirea în activitate. Cel mai probabil, în prima parte va fi un sprijin fix, după care sprijinul va scădea, pe măsură ce activitatea respectivei entităţi economice se reia. Deci, va fi un sprijin care va fi la început într-un anumit cuantum, după care va scădea", a concluzionat Violeta Alexandru, notează AGERPRES.
Vezi și: Statul dă bani românilor! În ce condiții puteți beneficia de ajutor
SURSE De ce ar fi fost executat, în plină stare de urgență, șeful Casei de Pensii – Solicitarea Violetei Alexandru
Lista Neagră a lui Rizea: Mircea Geoană de la șpăgi de milioane la legături cu mafia italiană













