sursa foto:  Ministerul Muncii și Protecției Sociale/Facebook.com

Violeta Alexandru în vizită de lucru la fermele din Germania unde lucrează muncitorii români

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a vizitat miercuri ferma din Bornheim, unde lucrau muncitorii români, iar în urma discuțiilor administratorul judiciar al fermei s-a angajat să plătească lucrătorilor toate sumele restante, dar și să acopere costurile pentru sezonierii care doresc să revină în țară.

 

Potrivit sursei citate, Violeta Alexandru, aflată în vizită de lucru în Germania, a avut miercuri o serie de discuţii cu reprezentanţii Consulatului României la Bonn, cu cei ai Ministerului Sănătăţii şi Muncii din landul vestic Renania de Nord-Westfalia, cu un membru al Asociaţiei Fermierilor, precum şi cu administratorul judiciar al fermei din Bornheim, în vederea găsirii unei soluţii pentru lucrătorii români.

„Ferma la care lucrau sezonierii români este în insolvenţă, însă în urma discuţiilor pe care ministrul Violeta Alexandru le-a avut cu administratorul judiciar, acesta s-a angajat ca până la finalul zilei să plătească toate sumele ce li se cuvin lucrătorilor români. De asemenea, acesta a dat asigurări că se va ocupa personal de acoperirea costurilor pentru sezonierii care doresc să revină în ţară. Totodată, Asociaţia Fermierilor s-a oferit să identifice variante de relocare în alte ferme pentru românii care doresc să rămână în Germania şi să aibă un alt loc de muncă”, se menţionează în comunicat.

 

 

Ulterior, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale a fost la ferma unde au fost angajaţi lucrătorii români, a vizitat spaţiile de cazare şi a discutat cu aceştia pentru a afla care sunt problemele cu care se confruntă şi cum pot fi sprijiniţi.

 

 

„Întâlnirile cu românii care muncesc în Germania, atât cei din Berlin, cât şi cei din Bonn, mi-au fost foarte utile pentru a trage o serie de concluzii, cum ar fi faptul că nu toţi angajatorii germani tratează necorespunzător angajaţii, inclusiv pe cei români, şi mulţi dintre ei mi-au spus că sunt mulţumiţi de condiţiile de muncă şi de salariul pe care îl primesc la timp. Pe de altă parte, din discuţiile cu ei, a reieşit faptul că unele contracte de muncă ar putea fi îmbunătăţite, în condiţiile în care unii români au recunoscut că vin de peste 5 ani în Germania”, a declarat Alexandru.

 

 

Acest aspect a fost discutat şi cu omologul german, Hubertus Heil, în vederea introducerii unor clarificări privind salarizarea, cazarea şi protecţia socială.

 

 

„Cu sprijinul ministrului Muncii, domnul Hubertus Heil, care a fost foarte implicat, am agreat asupra discutării unor îmbunătăţiri/clarificări cu privire la condiţiile de salarizare, în ce măsură acestea acoperă costul de cazare şi masa sau dacă sunt necesare cheltuieli separate din partea angajaţilor. Am cerut specificaţii mai clare cu privire la contractele colective de asigurare, protecţia medicală în general, în special în această perioadă de pandemie. De asemenea, am discutat despre clarificările ce trebuie făcute cu privire la condiţiile de repatriere, precum şi despre tipul de protecţie socială conferit de aceste contracte, mai ales în situaţia în care aceeaşi persoană lucrează de mai multe ori pe an cu contracte pe perioadă determinată”, precizat şeful de la Muncă.

Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale din România va continua demersurile de informare a lucrătorilor români, înainte să plece din ţară, cu privire la prevederile din contractele de muncă pe care urmează să le semneze, iar instituţiile germane omoloage ale Inspecţiei Muncii vor continua să facă verificări în teren pentru a preveni situaţii precum cea semnalată de sezonierii din ferma din Bornheim, se mai spune în comunicat.

Citește și:

Se zguduie sistemul medical! Nume greu implicat în contracte dubioase. Fiica angajata beneficiarului

EXCLUSIV Haos în Guvern! Greșeală după greșeală în ultimele zile

Pe linie de partid: de la frizerie, la conducerea Fondurilor Europene! Numire controversată a lui Ludovic Orban

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare