guvernul orban

EXCLUSIV Haos în Guvern! Greșeală după greșeală în ultimele zile

După cele trei zile de „vid legislativ”, pe care oamenii care conduc țara au încercat să le umple printr-un „bluff”, păcălind poporul că pot aplica sancțiuni pentru încălcarea stării de alertă în perioada 15-17 mai, ne așteptam ca măcar de luni, 18 mai, când Legea nr. 55/2020 a intrat în vigoare, totul să fie făcut cum trebuie.

Dar, surpriză!, guvernanții s-au trezit cu noi probleme. Una dintre aceste vizează măsurarea temperaturii la intrarea în supermarket sau în centrele comerciale.

Surse oficiale au precizat, pentru Bugetul.ro, că, în prezent, procedura se face complet greșit. Concret, ar trebui ca termometrul să fie omologat, pentru că sunt dispozitive care nu sunt omologate.

De asemenea, angajatul care măsoară temperatura, conform legii, ar trebui să aibă o anumită pregătire în acest sens.

Mai mult, Guvernul Orban ar fi trebuit să informeze corect cetățeanul. Conform surselor noastre, autoritățile trebuiau să le accentueze oamenilor că asta este procedura. Astfel, se evita scandalul apărut în spațiul public. 

Pe de altă parte, mai-marii instituțiilor care ar fi trebuit să vină în sprijinul cetățeanului evită să comunice ceva oficial, pentru a nu-l deranja pe ministru, care, la rândul său, nu vrea să iasă cu vreo declarație în contradictoriu cu premierul Ludovic Orban. Astfel, ajungem la un cerc vicios din care cetățeanul iese cel mai păgubit.

Uite amenda, nu-i amenda

Dacă, în mod oficial, autoritățile ne-au informat că vom fi amendați dacă nu purtăm masca în spațiile închise și în mijloacele de transport în comun, șeful SNPPC, Dumitru Coarnă, i-a dat de gol pe guvernanți, dezvăluind, marți, că trebuie un Ordin comun al Ministerului Afacerilor Interne și al Ministerului Sănătății, pentru ca oamenii să fie sancționați.

Marcel Vela, ministrul de Interne, a recunoscut, în aceeași zi, că trebuie dat un Ordin împreună cu Ministerul Sănătății, ca amenzile să poată fi aplicate.

Întrebat la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac I, unde a fost în vizită, dacă va exista un ordin pentru amendarea celor care nu poartă măşti de protecţie, ministrul Vela a spus că a fost plecat la Budapesta şi crede „că a fost şi emis un ordin de către Ministerul de Interne şi de către Ministerul Sănătăţii sau este în lucru” documentul prin care „se reglează aceste lucruri cu privire la tot ce ţine şi de măsurile coercitive şi de obligaţia purtării măştii”.

Întrebat din nou dacă vor exista amenzi, ministrul de Interne a răspuns: „Dumneavoastră cum aţi propune altfel?”.

„Ideea este că nepurtarea măştii este un caz care nu e compatibil cu regulile şi, în mod normal, el trebuie sancţionat. Probabil că sunt şi unele cazuri de excepţie, nu ştiu, probabil cei care sunt alergici sau cei care pot motiva că purtarea măştii le face rău, dar acest lucru va fi stabilit de Ministerul Sănătăţii”, a mai spus Marcel Vela.

Despre cuantumul amenzilor, șeful Internelor a precizat că „este stabilit în lege, doar se implementează prin Ordin fapta şi penalizarea”.

Vezi și

Pe linie de partid: de la frizerie, la conducerea Fondurilor Europene! Numire controversată a lui Ludovic Orban

Foto. Cine e doctorul de la Spitalul Universitar care a murit aseară, din cauza infectării cu coronavirus! ‘Se lupta de 6 săptămâni’

Lovitură! Cum a fost recompensat cu 10 milioane de euro denunțătorul fostului ministru Sorina Pintea

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare