Contestatul formular 600 dă bătăi de cap noului Guvern. În acest sens, premierul Viorica Dăncilă promite că, până la 1 martie, Ministerul Finanţelor Publice va găsi o soluţie astfel încât cei care au venituri din activităţi independente să depună o singură declaraţie.
Întrebată dacă vor fi amendaţi cei care nu vor plăti până la 25 martie, şefa Guvernului a răspuns: "Nu se pune această problemă. Noi căutăm soluţiile pe care le aşteaptă mulţi din partea noastră şi pe care domnul preşedinte Dragnea le-a propus în cadrul Comitetului Executiv Naţional".
Pe 31 ianuarie, Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă, care prevede că Formularul 600 va putea fi depus până la 15 aprilie.
Potrivit Executivului, termenul de depunere a Formularului 600 (Declaraţia privind venitul asupra căruia se datorează contribuţia de asigurări sociale şi cu privire la încadrarea veniturilor realizate în plafonul minim pentru stabilirea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate) a fost, astfel, prelungit de la 31 ianuarie 2018 la 15 aprilie 2018.
Guvernul Dăncilă dă o nouă taxă: Cine sunt cei vizați și ce sumă enormă vor trebui să plătească
Se schimbă legea în cazul circulației fără rovinietă valabilă: Ce s-ar putea decide începând de marți
Veste DEVASTATOARE pentru circa 700 de români! Ce fabrică își ÎNCHIDE porțile
Viorica Dăncilă dă cărțile pe față: Ce va face în legătură cu Formularul 600
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



