Viorica Dăncilă a afirmat,miercuri,19 septembrie, după întâlnirea de la Palatul Victoria cu delegaţia Consiliului de Afaceri Americano - Român (AMRO), condusă de Eric Stewart, că sunt necesare cât mai multe investiţii pentru dezvoltarea parteneriatului strategic între România şi SUA.
Guvernul a transmis într-un comunicat de presă , faptul că, premierul României, Viorica Dancila, a discutat, la sediul Executivului, cu delegaţia AMRO despre oportunităţile de dezvoltare a investiţiilor în România.
”România este aliat ferm şi responsabil al Statelor Unite, iar pentru dezvoltarea cooperării în cadrul Parteneriatului Strategic este nevoie de cât mai multe investiţii”, a declarat premierul Viorica Dăncilă.
Şeful Execuitivului, de asemenea, s-a implicat în discuţie, transmiţând delegaţiei americane că Guvernul este dispus să dialogheze în vederea identificării unor soluţii pentru eliminarea barierelor birocratice şi legislative, astfel încât România să ofere un cadru cât mai prietenos pentru mediul de afaceri, potrivit mediafax.ro.
Premierul a prezentat măsurile de stimulare a investiţiilor adoptate deja de Guvern, între care modificarea Legii achiziţiilor publice, a schemei de ajutor de stat pentru investiţiile cu impact major în economice, precum şi cele 21 de proiecte care vor fi realizate în parteneriat public-privat.
Reprezentanţii companiilor americane sunt destul de interesaţi de o posibilă extindere în România în mai multe domenii, precum industria de apărare, în domeniile medical, IT, energie, mediu şi infrastructură.
Eric Stewart, preşedintele executiv al AMRO a ţinut să asigure că reprezentanţii investitorilor americani România este susţinuta în continuare la aderarea Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.
Din delegaţia României prezentă la întâlnirea de la Palatul Victoria au mai făcut parte ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, ministrul Agriculturii, Petre Daea, ministrul Economiei, Dănuţ Andruşcă, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Ştefan-Radu Oprea, şi ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.
Vezi și Detaliu mai puţin ştiut! Cu ce se ocupă fratele lui Rareş Bogdan
Bugetarii au un nou beneficiu de la 1 ianuarie-Ce a decis Guvernul condus de Viorica Dăncilă
Viorica Dăncilă, întâlnire importantă cu delegația Consiliului de Afaceri Americano-Român! Cum se va dezvolta România
Trending

08:19Actual
Alertă meteo pentru 6 județe din România, din 26 martie. Prognoza ANM cu vijelie și ninsori

14:28Actual
Domeniul în care se caută urgent 10.000 de angajați, dar prea puțini doresc. Salariile sunt peste medie

12:20Actual
Radiere fiscală 2026. Pași esențiali după ce ai vândut mașina și actele necesare

21:12Actual
Mai avem Lumina Sfântă în 2026? Anunț oficial de la Ambasada României în Israel

18:09Actual
IKEA dă 250 de lei gratis pentru clienții fideli. Oferta începe din 1 aprilie 2026
Articole Similare

21:12Actual
Mai avem Lumina Sfântă în 2026? Anunț oficial de la Ambasada României în Israel

18:09Actual
IKEA dă 250 de lei gratis pentru clienții fideli. Oferta începe din 1 aprilie 2026

14:28Actual
Domeniul în care se caută urgent 10.000 de angajați, dar prea puțini doresc. Salariile sunt peste medie

12:20Actual
Radiere fiscală 2026. Pași esențiali după ce ai vândut mașina și actele necesare

08:19Actual



