sursa foto:  mediafax.ro

Vlad Voiculescu, mesaj clar pentru români: Masca de protecție trebuie purtată și după a doua doză de vaccin anti-COVID-19

Ministerul Sănătății, Vlad Voiculescu, a transmis că ”Vaccinul vă protejează pe dumneavoastră, purtarea măştii îi protejează pe cei din jur care nu au fost încă vaccinați”.

”Chiar şi după ce vi s-a administrat a doua doză de vaccin, este recomandat să continuaţi să purtaţi masca de protecţie şi să respectaţi regulile de distanţare socială. Vaccinul vă protejează pe dumneavoastră, purtarea măştii îi protejează pe cei din jur care nu au fost încă vaccinaţi”, au scris, duminică, pe pagina oficială de Facebook reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.

Oficialii au precizat că până în acest moment, în studiile clinice s-a urmărit dacă vaccinarea previne formele simptomatice de COVID-19, nu a fost studiat dacă este prevenită şi infecţia asimptomatică.

”Din acest motiv cercetătorii încă nu ştiu dacă o persoană vaccinată se poate infecta asimptomatic şi poate transmite mai departe virusul”, au mai precizat oficialii MS.

 

Aceştia au explicat câteva motive pentru are ar trebui urtată în continuare masca:

Nu se cunoaşte încă gradul de eficacitate al celor două vaccinuri împotriva infecţiilor asimptomatice. Nu există suficiente studii care să indice dacă o persoană vaccinată poate să fie purtătoare a virusului şi care este riscul de transmisie a SARS-CoV-2. Este posibil ca o persoană vaccinată asimptomatică să poată răspândi virusul şi, astfel, să infecteze o persoană nevaccinată.

Veţi obţine un nivel crescut al imunităţii în aproximativ două săptămâni numai după administrarea celei de-a doua doze de vaccin (rapel). Până când trec aceste două săptămâni de la administrarea celei de-a doua doze de vaccin vă puteţi infecta şi dezvolta formele severe de COVID-19.

Vaccinul nu garantează imunitate 100%. Eficacitatea în prevenirea bolii COVID-19 este de 95% pentru vaccinul BioNTech-Pfizer şi de 94.1% pentru vaccinul Moderna.

Instituţiile de Sănătate Publică din lume, inclusiv din România, continuă să monitorizeze gradul şi modalitatea de răspândire a virusului pe măsură ce tot mai multe persoane sunt vaccinate. Autorităţile publice recomandă în continuare să ne spălăm des pe mâini, să evităm spaţiile aglomerate, să purtăm mască de protecţie şi să respectăm distanţarea socială, conform news.ro.

Citește și:

Doctorul Răzvan Constantinescu, jignit la magazin: ‘Nu-l serviți pe boul ăsta dacă nu are mască! Și mai e și medic!’

Kaufland provoacă un cutremur în piața supermarketurilor! A început marea vaccinare a angajaților

SURSE Operațiunea ‘Asaltul Lupilor Tineri’! Ce a reprezentat, în realitate, atacul lui Rareș Bogdan la Ludovic Orban

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare