Vodafone, al doilea jucător de pe piaţa locală de telefonie mobilă, a lansat, miercuri, în premieră pe piaţa locală, servicii comerciale bazate pe tehnologia de comunicaţii mobile 5G, fiind astfel unul dintre primii operatori din Europa şi din lume care lansează aceste servicii.
“Suntem primul operator care lansează servicii 5G şi reţeaua Supernet 5G în România. E un moment de mândrie şi pentru România, suntem una dintre primele ţări din lume şi din Europa care lansează aceste servicii. Contribuim la realizarea obiectivelor din agenda digitală din România şi la digitalizarea societăţii”, a declarat Murielle Lorilloux, CEO al Vodafone România.
Cătălin Buliga, directorul tehnic al Vodafone a precizat că serviciile au fost lansate pe baza frecvenţelor radio existente, iar iniţial sunt acoperite mai multe zone aglomerate din Bucureşti, precum Unirii, Kogălniceanu, Izvor, dar şi zona Pipera Voluntari.
Într-un test realizat în centrul tehnic al Vodafone viteza de descărcare a datelor a atins aproape 1 Gbps de pe un smartphone Huawei. Pe teren viteza experimentată de clienţi va fi de aproximativ 450 - 500 Mbps la descărcarea de date, şi o intârziere în transmisia datelor la jumătate faţă de reţeaua 4G, informează zf.ro
Vezi și
Surpriză pentru mii de angajați! Cine sunt cei care primesc bani pentru prezența la muncă
Adevăratul motiv! De ce ar fi fost, de fapt, arestat Radu Mazăre în Madagascar
Vodafone a făcut anunțul! Mii de clienți vor fi vizați
Trending

17 octSocial
Permisul de conducere din România și toate țările membre UE se schimbă. Ce presupune modificarea notabilă și ce au de făcut șoferii

17 octEconomie
Când începe, de fapt, Black Friday în România. Data este mult mai aproape decât în alți ani, magazinele și-au schimbat strategia

12:00Social
Zilele de concediu pe care le-ai pierdut fără să știi că ai dreptul să le iei. Puțini angajatori te informează, chiar dacă apar în lege

17 octSocial
Irina Rimes, out de la Vocea României. Ce a comentat despre colegii de la PRO TV, înainte de plecarea de la masa antrenorilor

17 octSocial
Verificarea online a amenzilor. Nu mai aștepți să vină prin poștă documentul, durează doar câteva minute

17 octSocial
Vremea noiembrie 2026. Temperaturile și fenomenele meteo care ne așteaptă de luna viitoare, în întreaga țară

17 octActual
Cât ai, legal, dreptul de retur la un produs. Cum procedezi dacă l-ai scos deja din cutie

17 octSocial
Horoscop 2027. Primele previziuni astrale pentru anul viitor, ce spun astrologii, pentru fiecare zodie, pe plan financiar

07:30Politica
Un nou război stă să înceapă în lume. Zona unde au apărut conflicte între state

07:00Politica
Parchetul Laurei Codruța Kovesi deconspiră o fraudă de 9,5 milioane de lei. Făptașii au acționat între 2017 și 2022, dar abia acum au fost prinși
Articole Similare

circa 1 oră în urmăSocial
Top destinații de vacanță în 2027. Locurile în care merită să mergi în concediu

circa 2 ore în urmăSocial
Cele 3 zodii care se eliberează de probleme. Ultimele lor drame au avut loc pe 17 octombrie

14:00Social
Bani tăiați pentru persoanele cu dizabilități. În ce situații se diminuează ajutorul

12:30Social
S-a zis cu concediul tău. Angajatorul te poate chema la muncă, indiferent de unde ești plecat, în aceste situații

12:00Social



