4 6

sursa foto:  national.ro

Volodimir Zelenski: ‘Nu vom lăsa războiul Rusiei să ne distrugă. Și vrem să oprim războiul înainte de a distruge viețile oamenilor în alte state ale Europei, Africii, Asiei, Americii Latine’

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a lansat un participanţilor la Festivalul Glastonbury din Marea Britanie pentru sprijin, îndemnându-i să răspândească adevărul despre invazia Rusiei şi să facă presiuni asupra politicienilor pentru a ajuta la restabilirea păcii.

Zelenski, purtând ţinuta militară caracteristică, a atras urale după ce şi-a transmis mesajul preînregistrat de pe două ecrane mari, înainte de concertul trupei Libertines.

Rusia ne-a furat pacea”, a spus el mulţimilor de la Glastonbury.

Nu vom lăsa războiul Rusiei să ne distrugă. Şi vrem să oprim războiul înainte de a distruge vieţile oamenilor în alte state ale Europei, Africii, Asiei, Americii Latine. Toate sunt ameninţate acum.”, a continuat el.

Glastonbury este cea mai mare concentrare de libertate în aceste zile şi vă rog să împărtăşiţi acest sentiment cu toţi cei a căror libertate este atacată”, a spus Zelenski, vorbind în limba engleză.

”Distribuiţi adevărul despre războiul Rusiei. Ajutaţi-i pe ucrainenii care sunt forţaţi să-şi părăsească locuinţele din cauza acestui război. Faceţi presiuni asupra tuturor politicienilor pe care îi cunoaşteţi, pentru a ajuta la reinstaurarea păcii în Ucraina. Timpul este nepreţuit şi fiecare zi se măsoară în vieţi omeneşti”, a adăugat preşedintele ucrainean.

Cu cât ni se alătură mai mulţi oameni în apărarea libertăţii şi adevărului, cu atât războiul Rusiei împotriva Ucrainei se va încheia mai repede”, a continuat el.

Demonstraţi că libertatea învinge întotdeauna!”, a încheiat el, potrivit news.ro.

Vezi și:

Volodimir Zelenski a prins ‘curaj’ după ce a Ucraina a primit statutul de țară candidată la Uniunea Europeană: Ucraina nu mai este o țară terță

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare