Azi, 10 aprilie, Cristi Borcea va afla dacă își va mai ispăși sau nu pedeapsa. La Judecătoria Sectorului 5 se va judeca cererea de eliberare condiționată a acestuia.
În acest moment Cristi Borcea este închis la penitenciarul Rahova pentru două dosare în care este implicat, respectiv cel al retrocedărilor ilegale și în cel al transferurilor din fotbal.
Astăzi magistrații ar trebui să ia o decizie în ceea ce privește solicitarea de eliberare condiţionată depusă de Cristi Borcea. Decizia nu este una definitivă însă, ceea ce înseamnă că Borcea mai are de așteptat până iese din închisoare, scrie Capital.
Comisia de eliberări de la spitalul penitenciar Rahova a hotărât acum ceva vreme că Borcea se încadrează pentru eliberare condiționată. Fostul dinamovist a muncit în timpul detenției și beneficiază de recursul compensatoriu. Borcea a primit 6 ani și 4 luni în dosarul transferurilor și 5 ani în dosarul retrocedărilor de terenuri.
Cristi Borcea a petrecut deja 4 ani și jumătate în închisoare.Pe 8 februarie 2019, Borcea a fost condamnat la cinci ani de închisoare în dosarul retrocedării plajelor. Pedeapsa totală pe care Cristi Borcea o are de executat este 7 ani și 6 luni de închisoare, după ce pedepsele din cele două dosare acu fost cumulate.
Citește și:
ANAF va face totul public la sfârșit de aprilie! ‘Lista rușinii’ va fi expusă pentru toți românii
Vești bune! Angajații vor putea avea parte de majorări salariale – Cine sunt beneficiarii
Fără precedent! Lovitură de grație pentru ANAF! Rolul lui Eugen Teodorovici
Zi decisivă pentru Cristi Borcea! Fostul acționar de la Dinamo va afla ce se va întâmpla cu pedeapsa pe care o are de excutat
Trending

24 marActual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți

24 marSocial
Una caldă, una rece pentru pensionari, înainte de Paște. Ministrul Muncii a venit cu anunțul privind pensiile pe luna aprilie și cu o veste tristă

08:48Entertainment
Anca Alexandrescu, ținta sancțiunilor de la CNA. Emisiunea de la Realitatea Plus se alege cu penalizare, se întrerupe difuzarea la TV

24 marActual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății

11:30Actual
Verifică dacă factura la curent este mai mare decât ar trebui. Poți plăti suplimentar dacă nu ești atent, sunt doar câțiva pași de urmat

circa 1 oră în urmăSocial
Când intră alocațiile pe luna aprilie. Vești excelente pentru părinți, înainte de Paște
Articole Similare

11:30Actual
Verifică dacă factura la curent este mai mare decât ar trebui. Poți plăti suplimentar dacă nu ești atent, sunt doar câțiva pași de urmat

24 marActual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți

24 marActual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății

24 marActual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

23 marActual



