Finalul de aprilie vine și cu temperaturi de 25 de grade în Capitală. O vreme numai bună de grătare la curte, de mers la munte, la pădure sau în orice altă destinație, în aer liber.

„Vorbim într-adevăr de o probabilitate ca la începutul lunii mai să contăm pe o vreme mai rece decât în mod obișnuit, în special în zona Moldovei, Dobrogea, Muntenia și Oltenia.
Maximele, așa cum arată informațiile la acest moment, vor fi cuprinse între 10 până la 15 grade Celsius, mai cald în Banat - 17-18 grade Celsius - și o probabilitate de a înregistra și precipitații la nivel punctiform”, a spus Elena Mateescu la Antena 3 CNN.
Cum va fi vremea de 1 Mai
Șefa ANM a anunțat că de săptămâna viitoare, temperaturile scad simțitor. Așadar, șansele să avem vreme bună de 1 Mai sunt destul de reduse. Măcar să nu fie precipitații, dacă valorile termice vor continua să scadă.
„O vreme caldă. Duminică, iată, 25 de grade Celsius în Oltenia și Muntenia, 23-24 de grade în Capitală. Vremea frumoasă va fi de interes și la debutul săptămânii viitoare, cel puțin până marți, când ecartul valorilor se va situa între 9 până la 19 -20 de grade.
De la mijlocul săptămânii viitoare, contăm pe o scădere a regimului de temperaturi. În jumătatea sudică ne apropiem de valorile specifice datei din calendar, în timp ce în nord vom înregistra cele mai coborâte valori, maxime de 10- 12 grade cel mult”, a spus șefa ANM.
La multe va ninge, în mai multe zone
Mai sunt doar câteva zile până la minivacanța de 1 Mai. Din moment ce sărbătoarea va fi vinerea, înseamnă că va fi un weekend prelungit. Opțiunile cele mai populare rămân aceleași și pentru 2026: marea și muntele. Dacă va fi frig, mulți se vor orienta spre munte, unde vor avea o mare surpriză: zăpadă!
Zonele în care va ninge chiar și în weekendul de Ziua Muncii, dar și după, sunt destul de numeroase. Iată unde sunt așteptate precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, în următoarea perioadă:
Păltiniș: 18, 21 – 24 aprilie, 5 – 7 mai 2026;
Predeal: 18, 21 – 23 aprilie, 5 – 6 mai 2026;
Azuga: 18, 21 – 23 aprilie, 5 – 6 mai 2026;
Sinaia: 18, 21 – 23 aprilie, 5 mai 2026;
Bușteni: 18, 21 – 23 aprilie, 5 mai 2026;
Vatra Dornei: 22 – 23 aprilie, 2 mai 2026;
Borșa: 22 – 23 aprilie, 2 mai 2026;
Brașov: 21 – 22 aprilie (fulguieli trecătoare);
Petroșani: 21 – 22 aprilie;
Miercurea Ciuc: 22 aprilie;
Cavnic: 22 aprilie.
CITEȘTE ȘI: Annabella are nevoie de 16 manageri. Beneficii pe măsură, dar salariu secret
Zile libere rămase în 2026
1 mai (vineri) – Ziua Muncii
31 mai (duminică) – Rusaliile
1 iunie (luni) – A doua zi de Rusalii
1 iunie (luni) – Ziua Copilului
15 august (sâmbătă) – Adormirea Maicii Domnului
30 noiembrie (luni) – Sfântul Andrei
1 decembrie (marți) – Ziua Națională a României
25 decembrie (vineri) – Crăciunul
26 decembrie (sâmbătă) – A doua zi de Crăciun.











