În condiţiile în care la niciunul din programele derulate, gradul de absorbţie nu se apropie de 30%, investiţiile din zona agricolă, care au reuşit să atragă peste 50% din sumele disponibile, sunt cele care au ridicat media naţională. La polul opus, se află investiţiile destinate dezvoltării infrastructurii rutiere şi feroviare, unde performanţa se rezumă doar la un procent de maximum 26%.
Cele mai performante judeţe în obţinerea fondurilor europene s-au dovedit a fi până acum Ilfov, Constanţa, Cluj şi Dolj. Astfel, Ilfovul are semnate 60 de contracte în valoare de circa 2,2 miliarde de euro, Constanţa 236 de contracte cu o valoare de 1,2 miliarde de euro, Cluj 411 contracte în sumă de un miliard de euro, iar judeţul Dolj 233 de contracte care totalizează 841 de milioane de euro. În ceea ce priveşte Bucureştiul, aici au fost semnate 312 contracte cu o valoare de 1,75 miliarde de euro, informeaza antena3.
Vezi și:
EXCLUSIV Ludovic Orban l-a sunat pe Dumitru Coarnă! E oficial: S-au înțeles în privința pensiilor și salariilor polițiștilor
Greu de ‘ucis’! Colonelul Paraschiv, ‘Fantoma Albă’ de la protestul din 10 august, rămâne la șefia Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei
Reacții negative la adresa lui Marcel Vela, după ce la întânirea programată cu sindicaliștii s-au dus doar Traian Berbeceanu și Bogdan Despescu
România se dezvoltă! Crește gradul de absorbție!
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

19 marExterne
Afacerea care l-a adus în clubul miliardarilor pe un puști, fără să muncească deloc. Tânărul s-a lăsat de facultate în pandemie, iar acum are 1,2 miliarde

15 marExterne
Noul Dubai din Europa. Destinația de vacanță preferată de tot mai mulți turiști bogați

15 marExterne
Încă o țară europeană îi întoarce spatele lui Donald Trump. De ce avioanele militare americane nu vor putea survola spațiul aerian al acestui stat

15 marExterne
Tatăl Melaniei Trump făcea afaceri din vremea comunismului. A început să pozeze pentru revistele de modă de la 16 ani

14 marExterne



