Fostul campion de raliuri Titi Aur răspunde la comentariul lui Cristian Tudor Popescu făcut la Digi24, referitor la accidentul în care a fost implicat Daniel Chițoiu și în care au murit două persoane.
Gazetarul s-a declarat revoltat și a criticat atitudinea fostului campion, spunând că acesta „i-a căutat scuze” fostului ministru. La rândul său, Titi Aur spune că nu este adevărat, iar ce a vrut să transmită e faptul că un condus defensiv ar fi ajutat șoferul nevinovat să evite accidentul. „Este ceea ce promovăm”, a spus Titi Aur.
Titi Aur: „Am fost căutat de colegii dumneavoastră ca să comentez mai multe accidente, dar și despre accidentul domnului ministru. Mi-am spus părerea ca de fiecare dată și am înțeles că între timp a ieșit domnul Cristian Tudor Popescu care a făcut două afirmații ciudate.
Una din afirmații, pentru care cred că ar fi normal să își ceară scuze sau să își retragă cuvintele, că eu am fost scos special ca să îl apăr pe domnul ministru de cineva, nu știu de cine. Eu și cu nu știu ce lider de sindicat de la Poliție și nu e deloc adevărat și nu se poate așa ceva, deci nu are voie să facă așa ceva.
Mai multe de atât, a venit și a spus că nu e corect ce spun, că dacă cineva greșește, greșește și gata și celălalt participant la trafic nu are nicio vină. Este foarte adevărat că din punct de vedere legal, și am susținut asta de fiecare dată, un accident se poate întâmpla pentru că unul greșește legal, iar celălalt sau ceilalți participanți la trafic au fost un pic neatenți, nu au reacționat, nu au avut o reacție din punct de vedere conducere defensivă.
Legal, într-adevăr, doar o mașină sau doar un șofer este vinovat. Asta va stabili ancheta, cine, cum. Dar și celălalt participant la trafic poate să aibă reacție dacă conduce defensiv. Este ceea ce promovăm.
Nu e normal ca cineva să îmi spună că am fost scos ca să apăr sau să nu apăr pe cineva, pentru că ar trebui să și demonstreze treaba asta”.
Vezi și:
Polițiștii n-au scăpat! Proiect demarat în procedură de urgență împotriva lor
Solicitarea făcută de Marcel Vela în ultima ședință de Guvern a fost ascultată! Ludovic Orban a semnat
S-au bătut parte în parte pentru supremație? Crimă în ziua de Crăciun
Accidentul în care a fost implicat Chițoiu provoacă tensiuni între CTP și Titi Aur
Trending

01 noiSocial
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

01 noiEconomie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

01 noiEconomie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

01 noiSocial
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

01 noiEntertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

01 noiEconomie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

01 noiEconomie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

01 noiHoroscop
Horoscop financiar 1 noiembrie 2026: dorințe și bani la început de lună

01 noiEconomie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania

01 noiSocial
Mai avem și noi zăpadă de Crăciun? Care sunt șansele să ningă de sărbători, în iarna anului 2026-2027
Articole Similare

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual
[P]Cum evaluezi costurile unui serviciu digital înainte de utilizare

27-10-2026 13:10Economie



