Șoferii exultă! Ar putea să scape de amendă și de orice sancțiune dacă nu prezintă permisul sau talonul, atunci când este solicitat de agenții de la Poliția Rutieră. Propunerea a ajuns chiar recent în Senat.
Cuprins:
Senatorii au dezbătut propunerea legislativă potrivit căreia șoferii ar putea să nu mai fie sancționați dacă nu prezintă fizic permisul de conducere sau talonul mașinii. Ideea vine în contextul în care Poliția Rutieră poate verifica aceste documente în bazele de date oficiale.

Cum funcționează legea, în prezent
La momentul actual, șoferii sunt obligați ca la cererea polițistului rutier să înmâneze acestuia cartea de identitate sau, după caz, permisul de conducere sau documentul de înmatriculare ori de înregistrare a vehiculului condus. Neprezentarea acestora este considerată contravenție și se pedepsește cu amendă.
Alexandru Dimitriu, deputat USR, inițiator al proiectului: Cred că este anormal, pentru informații care sunt foarte ușor de verificat și pe care, de fapt, poliția le și verifică; în momentul în care te oprește și nu ai actele la tine, te verifică, ca să știe dacă nu cumva trebuie să te aresteze că nu ai carnet sau trebuie să indisponibilizeze autoturismul. Și atunci, dacă ei le verifică și le este atât de ușor să le verifice, care este rostul să fie amendată o persoană care nu are la ea aceste documente? Din punctul meu de vedere, nu are niciun rost.
Proiectul urmează să fie votat săptămâna viitoare în Comisia juridică, iar ulterior în plenul Senatului, ca prim for sesizat.
Ce amendă iei dacă nu prezinți actele
Dacă nu ai permisul de conducere asupra ta, deși acesta este valabil și nu este suspendat, fapta este considerată contravenție. Sancțiunea prevăzută de lege este amendă din clasa I de sancțiuni, adică 2 sau 3 puncte de amendă. Valoarea exactă depinde de punctul de amendă stabilit pentru anul în curs. Pe lângă amendă, polițistul poate face verificări în baza de date pentru a confirma că deții un permis valabil.
3 puncte de amendă înseamnă o amendă contravențională cuprinsă între 432,5 lei și 648,75 lei, încadrată în Clasa I de sancțiuni.
CITEȘTE ȘI: Rabla 2026 începe din iunie. 300 de milioane de lei pentru mașini noi, toate detaliile de la Diana Buzoianu
Alte acte obligatorii în trafic
Pe lângă permisul de conducere, șoferii trebuie să aibă asupra lor și:
certificatul de înmatriculare al mașinii
actul de identitate
dovada inspecției tehnice periodice valabile
Lipsa acestor acte duce, de asemenea, la amendă.
CITEȘTE ȘI: Bacalaureat 2026, calendarul complet. Greșeala uriașă care descalifică elevii din examen pe bandă


















