vaccin

Agenția Europeană pentru Medicamente este încă nesigură cu privire la vaccinul anti-COVID produs de compania americană Moderna

Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunțat amânarea până miercuri a deciziei cu privire la recomandarea utilizării unui al doilea vaccin împotriva COVID-19.

 

Un comitet de experţi EMA s-a reunit luni, cu două zile mai devreme decât era planificat iniţial, pentru a discuta despre aprobarea vaccinului dezvoltat de firma americană Moderna.

Unele întrebări legate de acest vaccin rămân deschise, potrivit participantului olandez la acest comitet.

EMA nu a exclus posibilitatea de a nu se ajunge la adoptarea unei decizii înaintea întâlnirii comitetului, programată pentru miercuri.

Vaccinul Moderna a fost deja aprobat în Statele Unite şi Canada.

După ce EMA recomandă vaccinul, Comisia Europeană trebuie să îl aprobe în mod oficial, etapă care nu ar trebuie să ia mult timp şi este considerată o formalitate.

EMA a autorizat deja în decembrie utilizarea vaccinului dezvoltat de Pfizer şi BioNTech.

Uniunea Europeană a comandat 160 de milioane de doze de vaccin Moderna, informează agerpres.ro.

Citește și:

Scandalul dintre polițiști și Guvern continuă: ‘Este mai gravă decât înghețarea drepturilor salariale’

Bătaie de joc? Clotilde Armand trebuie să dea explicații! Parcul Elisabeta Rizea, inaugurat de Armand pe final de 2020, se află în litigiu?

Mare atenție, șoferi! Au loc schimbări importante în acest an

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare