agentia nationala de integritate

sursa foto:  revista22

Agenţia Naţională de Integritate operaţionalizează canalul extern de raportare pentru avertizorii de integritate

Agenţia Naţională de Integritate(ANI) a transmis luni printr-un comunicat de presă că operaţionalizează canalul extern de raportare pentru persoanele care efectuează raportări privind încălcări ale legii – persoane denumite generic avertizori în interes public.

 

 

 

ANI precizează într-un comunicat transmis AGERPRES că, potrivit cadrului legal nou-adoptat (Legea 361/2022), persoanele care raportează încălcări ale legii, care s-au produs sau care sunt susceptibile să se producă în cadrul autorităţilor, instituţiilor publice, altor persoane juridice de drept public, precum şi în cadrul persoanelor juridice de drept privat, au la dispoziţie următoarele modalităţi de raportare:

*Canale interne – în cadrul entităţilor publice sau private în care îşi desfăşoară activitatea;

*Canale externe – Agenţia Naţională de Integritate precum şi alte entităţi publice care, potrivit dispoziţiilor legale speciale, primesc şi soluţionează raportări referitoare la încălcări ale legii, în domeniul lor de competenţă;

*Divulgare publică – presă, organizaţii profesionale, sindicale sau patronale, organizaţii neguvernamentale, comisii parlamentare.

Astfel, arată sursa citată, persoanele care aleg să se adreseze pe canalul extern – Agenţia Naţională de Integritate – pentru a raporta încălcări ale legii, o pot face prin modalităţi precum:

– Online, pe Platforma Avertizori (https://avertizori.integritate.eu/).

– Prin e-mail la adresa avertizari@integritate.eu.

– Telefonic, la numărul 0372.069.869 selectând tastele 1 (Selectare lb. română), 0 (Acord înregistrare conversaţie), 3 (Direcţia Avertizori în interes public). Conversaţiile vor fi înregistrate automat.

– Prin intermediul serviciilor poştale la adresa ANI din Bulevardul Lascăr Catargiu nr. 15, Cod poştal 010661, Sector 1, Bucureşti – România – În atenţia Direcţiei Avertizori în interes public.

– Personal, prin prezenţa la sediul ANI (cu programare prealabilă efectuată la adresa de email avertizari@integritate.eu).

Pe lângă atribuţiile ce decurg din gestionarea raportărilor primite în virtutea calităţii de canal extern, Agenţia Naţională de Integritate poate oferi şi consiliere confidenţială, la cerere, persoanelor care doresc să efectueze raportări, precum şi asistenţă în legătură cu protecţia acestor persoane împotriva represaliilor în faţa oricărei autorităţi.

Conform comunicatului, persoanele care solicită consiliere confidenţială în legătură cu efectuarea de raportări, precum şi cele care solicită asistenţă în legătură cu protecţia împotriva represaliilor, o pot face prin următoarele modalităţi:

– Prin e-mail la adresa consiliere@integritate.eu.

– Telefonic, la numărul 0372.069.869 selectând tastele 1 (Selectare lb. română), 0 (Acord înregistrare conversaţie), 3 (Direcţia Avertizori în interes public). Conversaţiile vor fi înregistrate automat.

– Prin intermediul serviciilor poştale la adresa ANI din Bulevardul Lascăr Catargiu nr. 15, Cod poştal 010661, Sector 1, Bucureşti – România – În atenţia Direcţiei Avertizori în interes public.

– Personal, prin prezenţa la sediul ANI (cu programare prealabilă efectuată la adresa de email consiliere@integritate.eu), transmite AGERPRES

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare